Live

Mesajul unui adolescent care a băgat un altul în comă: Vă pup pe toți

Data actualizării: Data publicării:
O ambulanță SMURD a intervenit la fața locului.

Agresorul băiatului de 14 ani aflat în moarte cerebrală în spitalul din Constanța a transmis pe Facebook un mesaj prin care își anunță prietenii că este bine: „Vă pup pe toți”.

Pe 1 februarie, Andrei Ivan, un băiat de 14 ani din Mangalia, a fost bătut crunt de un coleg cu un an mai mare, și a ajuns la spital în comă, potrivit Mediafax.

Neînțelegerile se pare că au pornit de la o fată, actuala prietenă a lui Andrei. Fostul său prieten l-a pus pe agresorul de 15 ani să îi dea o lecție lui Andrei.

Băiatul de 14 ani a fost bătut crunt și lăsat inconștient pe stradă.

Până la sosirea echipajului SMURD, Andrei a fost ajutat de doi tineri, care i-au făcut masaj cardiac. Andrei Ivan a ajuns la spitalul din Constanța, iar în acest moment de află în moarte cerebrală.

Între timp, presupusul său agresor, în vârstă de 15 ani, aflat în arest la domiciliu, a postat un mesaj pe Facebook. Acesta le transmite prietenilor că scrie de pe telefonul tatălui, pentru că mobilul său se află la poliție, și le transmite prietenilor săi că este bine: „Îmi pare rău că am pierdut focurile cu toți. Au fost niște probleme și nu am mai putut să trimit snap. Da, sunt bine pentru cine întreabă. Ăsta e telefonul lu tata că al meu e la poliție. Vă pup pe toți”.

Mesajul e însoțit de emoticonuri cu zâmbete, pupici și inimioare.

Editor web: C.T.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Înotători lăsați fără bazin, după ce căldura și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei

Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte

Platforma de foraj pentru proiectul Neptun Deep a ajuns în România

Războiul primarului din Constanța cu părinții elevilor din oraș. Edilul cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant

Partenerii noștri