Live

Mai multe fete din București și-au injectat buzele la o tânără neautorizată din sectorul 4 și au ajuns la spital

Data publicării:
Tânără din Bucureşti, reţinută după ce ar fi făcut altor femei injecţii cu acid hialuronic în buze, deşi nu avea pregătirea necesară FOTO: Shutterstock

O tânără de 23 de ani a fost reţinută de poliţiştii din Bucureşti după ce, începând din anul 2022, ar fi desfăşurat activităţi de injectare de acid hialuronic în buze unor femei, contra cost, deşi ea nu are studii medicale sau pregătire de medic estetician. Mai multe tinere, inclusiv cea reţinută, au ajuns la spital cu probleme cauzate de aceste intervenţii, în unele cazuri fiind necesară intervenţia de urgenţă a unor chirurgi esteticieni.

Poliţia Capitalei a anunţat, miercuri, că poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 26 Poliţie au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti, într-un dosar în care se fac cercetări privind exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi şi vătămare corporală din culpă, potrivit news.ro.

”Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada ianuarie 2022 - prezent, la o adresă din Sectorul 4, o femeie, în vârstă de 23 de ani, ar fi exercitat acte medicale de chirurgie estetică fără să aibă calitate sau studii medicale în acest sens. Astfel, prin activităţile efectuate ar fi cauzat mai multor persoane traume fizice, iar pentru vindecare a fost necesară intervenţia în regim de urgenţă a unor medici specializaţi în chirurgie estetică”, a arătat sursa citată.

În urma percheziţiei, tânăra a fost dusă la audieri. De asemenea, au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, precum şi obiecte sanitare şi 3.800 de lei, a căror provenienţă nu a putut fi justificată.

Totodată, au fost identificate două tinere, de 18, respectiv, 22 de ani, asupra cărora bănuita ar fi exercitat, în repetate rânduri, acte medicale de chirurgie estetică.

În baza probatoriului administrat în cauză, femeia a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată magistraţilor cu propunere legală.

Potrivit unor surse judiciare, tânăra le injecta altor femei acid hialuronic în buze, deşi această activitate ar fi trebuit să fie realizată doar de un medic estetician. Ea avea în jur de trei programări pe zi, iar o astfel de ”intervenţie” costa 600 de lei. Mai multe tinere au ajuns ulterior la spital, având probleme din cauza injecţiilor, inclusiv tânăra reţinută.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 26 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi şi vătămare corporală din culpă.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată acum femeia care și-a lungit picioarele cu 14 centimetri. Spune că regretă enorm procedura

"Am făcut o poză și m-am speriat". Cum arată acum o fată care și-a ales greșit persoana care să-i injecteze buzele cu acid hialuronic

Promoții la măriri de sâni și botox pentru membrii unui sindicat al polițiștilor

O femeie din Oradea ar fi făcut intervenții medicale estetice, deși nu e medic

Partenerii noștri