Live

Macara prăbușită în București. Șoferul mașinii a fost transferat la spital, în comă

Data actualizării: Data publicării:

Bărbatul care a rămas încarcerat după ce brațul unei macarale a căzut peste mașina în care se afla a fost dus la Spitalul Universitar, în comă. Alte trei persoane au nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit ISU București, bărbatul care a rămas încarcerat a fost extras de pompieri. El a fost dus inconștient și intubat la Spitalul Universitar, scrie Mediafax.

Se pare că acesta era șoferul mașinii.

„Au fost în total patru victime, dintre care trei cu răni minore și o persoană cu leziuni mai grave pentru care a trebuit să acționăm cu accesoriile din dotare pentru descarcerarea acesteia. Persoana cu leziuni mai grave era șoferul. Celelalte trei persoane erau conștiente, au reușit să se evacueze singure din mașină. Dificultatea intervenției a fost din faptul că inițial am fost nevoiți să acționăm cu accesoriile din dotare pentru stabilizarea macaralei, pentru că exista pericolul ca aceasta să se prăbușească peste echipajele de intervenție, respectiv peste autoturism. Apoi am acționat pentru decopertarea plafonului, respectiv scoaterea persoanei care era în interior”, a spus maiorul Florin Duminică, de la Detașamentul Special de Salvatori.

Alți doi tineri care se aflau în mașină, dar care au ieșit cu ajutorul trecătorilor, au fost duși la Spitalul Floreasca, iar încă o persoană, la Spitalul Universitar, pentru a primi îngrijiri medicale.

Brațul unei macarale s-a prăbușit, sâmbătă, peste o mașină în care se aflau patru persoane, pe strada Matei Millo, din Capitală. Pompierii au intervenit pentru a salva un bărbat care a rămas blocat în vehicul.

Editor web: Cristina Tudor

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Partenerii noștri