Live

Jandarmii montani au recuperat patru turişti care s-au rătăcit după ce au folosit o aplicaţie telefonică

Data publicării:
Mașină a Jandarmeriei. Foto; Jandarmeria Română

Jandarmii montani din Băile Tuşnad au căutat şi recuperat, sâmbătă, doi adulţi şi doi copii care s-au rătăcit pe munte, după ce au folosit o aplicaţie de telefonie mobilă, care i-a îndrumat într-o altă direcţie decât cea dorită, scrie Agerpres.

Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, o femeie din Sibiu a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că, împreună cu o altă femeie şi doi minori, s-au rătăcit.

"Din primele indicii furnizate colegilor de la postul montan, a reieşit clar că cei patru se află în deplasare, într-o cu totul altă direcţie decât cea dorită. Şi asta deoarece, necunoscând zona şi bazându-se pe o aplicaţie telefonică, în loc să se deplaseze spre Lacul Sfânta Ana, au plecat spre localitatea Lăzăreşti, pe un drum forestier, neştiind că maşina lor era parcată chiar în rezervaţia naturală. Acestea au rezultat din discuţiile purtate cu jandarmii montani, care, solicitând informaţii suplimentare, au înţeles că cei patru au trecut de bariera rutieră care e situată la intrarea în rezervaţie, doar că, în loc să plece pe drumul asfaltat ce coboară spre lac, au pornit pe drumul forestier, care nu este chiar accesibil", a precizat IJJ Harghita.

Turiştii au fost găsiţi de jandarmi, care i-au adus în siguranţă la autoturismul lor.

Sursa citată a mai precizat că aceştia nu au necesitat îngrijiri medicale, fiind doar speriaţi şi epuizaţi.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

Câteva zeci de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. 20 din ele au fost salvate. Alte trei au fost doar reperate

Măsuri obligatorii pentru a călători în siguranță. Ce nu trebuie să îi lipsească niciun călător în caz de urgență

O vâltoare veche din Maramureș a fost salvată cu o tehnică japoneză. Meșterii, impresionați de „mașina de spălat” a naturii

Partenerii noștri