Live

VIDEO. Incendiu cu puternice degajări de fum în sudul Capitalei. Precizări de la meteorologi în privința vântului

Data actualizării: Data publicării:

Un incendiu puternic s-a declanșat duminică după-amiază la două hale din sudul Bucureștiului, în sectorul 4. Circulația pe bulevardul Metalurgiei a fost închisă pentru a permite accesul echipelor de intervenție. 

ACTUALIZARE 23:50. În cursul nopții, au rămas la intervenție doar două mașini de pompieri, pentru a preveni reaprinderea focului. Garda Națională de Mediu spune că aerul Capitalei nu a fost poluat semnificat. De mare ajutor a fost vântul, care a împrăștiat fumul. Însă inspectorii Gărzii vor verifica dacă activitatea fabricii respecta autorizația de mediu. 

ACTUALIZARE 20:00 Incendiul a fost localizat și nu mai există risc de propagare. Va mai dura însă probabil câteva ore până la stingere. Sursele de apă din zonă nu sunt suficiente pentru cele 25 de autospeciale care acționează la fața locului și de aceea trebuie să parcurgă o distanță de un kilometru pentru a se aproviziona cu apă.

ACTUALIZARE 19:40 ANM vine cu precizări în condițiile în care vântul bate destul de puternic în Capitală și fumul s-ar putea răspândi:

„La orele 19:00 circulația aerului se realizează din sector predominant vestic, iar vântul suflă moderat, cu viteze la rafală de până la 30-35 km/h. Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie privind evoluția norului de fum din zona Bulevardul Metalurgiei din București, precizăm faptul că, până în dimineața zilei de mâine, luni (01 iunie) circulația aerului va deveni treptat slabă (cu viteze la rafală de până la 15...25 km/h) și se va realiza din sector vest-sudvestic”.


ACTUALIZARE 19:25. Autoritățile au emis o avertizare Ro-Alert, sfătuind localnicii să țină geamurile închise.

La fața locului au fost trimise 20 autospeciale. Sunt trei hale, iar incendiul a izbucnit la hala din mijloc și a cuprins și o altă hală.

Incendiul se manifestă cu flăcără violentă și mari degajări de fum. Există risc de extindere la cea de-a treia hală, dar în apropiere se află și o clădire de birouri, a declarat la Digi24 șeful DSU, Raed Arafat.

Halele aparțin unei fabrici de icre.

Halele, cu structură metalică, ocupă circa 1.000 de metri pătrați și depozitează diverse materiale. Deocamdată autoritățile nu cunosc despre ce fel de materiale este vorba, dar posibil să fie ambalaje de plastic. 

Nu există victime, dar autoritățile evaluează pericolul de toxicitate și ar putea emite o avertizare Ro-Alert.

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O bătrână din Satu Mare a fost salvată din incendiu după ce câinele vecinului a dat alarma

Incendiu la Spitalul Colentina, din cauza unui boiler electric. Opt pacienţi au fost evacuaţi preventiv

Incendiul izbucnit la o casă din zona Unirii a Capitalei a fost stins de pompieri, după două ore. Nimeni nu a fost rănit

Explozie puternică într-un bloc de patru etaje din Bacău. Peste 40 de oameni au fost evacuați

Partenerii noștri