Live

Grupare care a forţat 10 tinere să se prostitueze, încă din 2016, destructurată. Victimele au fost exploatate în mai multe ţări

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

O grupare care a forţat zece tinere să se prostitueze, încă din 2016, a fost destructurată, după cooperarea dintre anchetatorii din mai multe state. Victimele au fost exploatate în România, dar şi în Elveţia, Germania, Regatul Ţărilor de Jos, Marea Britanie, Franţa, Spania, Cehia, dar şi în state arabe, precum Bahrain şi Emiratele Unite Arabe.

„La data de 12 decembrie 2023, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 9 percheziţii domiciliare, în municipiile Bucureşti şi Ploieşti, în judeţele Prahova şi Ilfov şi au pus în executare 7 mandate de aducere, pe numele unor persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, trafic de persoane, spălare a banilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”, anunţă, marţi, IGPR.

Sursa citată a precizat că, începând cu anul 2016 şi până în prezent, persoanele în cauză ar fi întreprins demersuri infracţionale, în vederea recrutării, transportării, transferării şi adăpostirii, prin constrângere şi inducerea în eroare a 10 tinere, în vederea determinării/obligării acestora la practicarea prostituţiei, atât în România, cât şi pe teritoriul altor state din Vestul Europei, precum Elveţia, Germania, Regatul Ţărilor de Jos, Marea Britanie, Franţa, Spania, Cehia, dar şi în state arabe, precum Bahrain şi Emiratele Unite Arabe.

„Femeile exploatate, în beneficiul persoanelor cercetate, ar fi fost racolate din România, prin metoda „loverboy” (promisiunea luării în căsătorie şi întemeierii unor familii), profitând de starea lor vădită de vulnerabilitate (relaţii anterioare eşuate, mediu familial dezorganizat, lipsa educaţiei etc.), iar ulterior ar fi fost determinate/obligate să întreţină relaţii sexuale contra cost în beneficiul material al persoanelor care le-ar fi exploatat”, au precizat poliţiştii.

Potrivit acestora, persoanele cercetate obişnuiau să frecventeze diverse cluburi exclusiviste din România, în special din municipiul Bucureşti şi municipiul Constanţa, unde ar fi racolat persoane cu posibilităţi financiare deosebite, în vederea întreţinerii de relaţii sexuale contra cost cu tinerele exploatate.

Ulterior, tinerele ar fi prestat raporturi sexuale contra cost în diverse locaţii închiriate, în regim hotelier, din municipiul Bucureşti sau Constanţa.

„Serviciile sexuale oferite ar fi fost promovate şi pe site-urile de profil din România. De asemenea, persoanele exploatate ar fi fost transportate sau s-ar fi deplasat singure, dar la cererea persoanelor cercetate, în străinătate, unde şi-ar fi oferit serviciile sexuale prin intermediul anunţurilor postate pe diverse site-uri de profil, respectiv site-uri de escorte, dar şi în cadrul cluburilor de noapte din ţările unde ar fi activat”, a mai transmis sursa citată.

În cazul tinerelor care nu ar mai fi dorit să se prostitueze, acestea ar fi fost supuse unor presiuni de natură fizică şi psihică, de multe ori ar fi fost agresate şi ameninţate, pentru a-şi continua activitatea, în vederea obţinerii de sume de bani în beneficiul membrilor grupării.

„Banii obţinuţi din activităţile de prostituţie ar fi fost trimişi în ţară, fie prin intermediul unor sisteme financiare de transfer de bani, fie transportate personal de către membrii grupului infracţional sau cu ajutorul unor persoane interpuse şi ar fi fost investiţi în achiziţionarea de proprietăţi imobiliare şi autoturisme de lux, pe care le-ar fi înmatriculat pe numele unor persoane din mediul relaţional, pentru a disimula provenienţa ilicită a banilor şi a eluda plata taxelor legale aferente către organele fiscale competente”, au mai transmis anchetatorii, potrivit News.ro.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi indisponibilizate substanţe susceptibile a fi droguri, un autoturism de lux evaluat la aproximativ 100.000 de euro,  11 telefoane mobile, o tabletă, carduri bancare, 18.590 de lei, 7.700 de euro, 2 ceasuri de lux evaluate la aproximativ 15.000 de euro şi diverse înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.

„De asemenea, la una dintre locuinţele percheziţionate, a fost identificată o femeie de cetăţenie etiopiană, al cărei drept de şedere pe teritoriul României era expirat, motiv pentru care a fost predată reprezentanţilor Inspectoratului General pentru Imigrări. Concomitent, pe teritoriul Spaniei, în localitatea Malaga, în baza unui Ordin European de Anchetă transmis de către procurorii D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, a fost realizată o percheziţie domiciliară de către poliţiştii spanioli din cadrul Poliţiei Naţionale Spaniole  - Grupul VII ai Unităţii de Combatere a Reţelelor de Migraţie Ilegală şi Fals în Documente (U.C.R.I.F.) la locuinţa unuia dintre bărbaţii cercetaţi în prezenta cauză şi aflat pe teritoriul acestui stat”, a mai precizat IGPR.

7 persoane cercetate în cauză urmează a fi duse la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, în vederea audierii.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de trafic de persoane şi viol, retrimis la DIICOT. Decizia e definitivă

Români exploatați și transformați în sclavi în Ungaria de un grup infracțional format tot din români. Cum își păcăleau victimele

Operațiunea „Ghost Guns”: DIICOT a găsit arme, bani falși și câini de luptă. 66 de persoane sunt cercetate

Descindere în Timișoara: audieri în cazul unor persoane cu handicap puse să cerșească și al unei femei cu HIV puse să se prostitueze

Partenerii noștri