Live

FOTO. Suporterii greci, prinși cu țigări cu marijuana la meciul Dinamo Kiev - Aris Salonic care are loc pe stadionul Rapid Giulești

Data actualizării: Data publicării:
Suporterii greci, prinși cu țigări cu marijuana la meciul Dinamo Kiev - Aris Salonic care are loc pe stadionul Rapid Giulești.

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti anunţă, înaintea meciului Dinamo Kiev – Aris Salonic, de pe stadionul Giuleşti, că într-un autocar cu suporteri s-a găsit un rucsac în care se aflau „materii vegetale” interzise.

„Pe timpul deplasării suporterilor oaspeţi către stadionul RAPID Giuleşti, într-un autocar, a fost depistat un rucsac abandonat, în conţinutul căruia se afla o pungă cu materii vegetale ce par a fi din categoria celor interzise de cadrul legal în vigoare”, a precizat Jandarmeria.

De asemenea, în alt autocar, asupra unui bărbat în vârstă de 27 de ani au fost depistate şase ţigarete confecţionate artizanal, având în conţinutul lor materii vegetale ce par a fi interzise la deţinere.

Pungă cu canabis.

Au fost întocmite actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 143 din 2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, adaugă Jandarmeria Capitalei, potrivit News.ro.

Meciul dintre echipa lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, şi formaţia Aris Salonic, contând pentru manşa secundă a turului trei preliminar al Conference League, va începe la ora 20.00.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Wizz Khalifa, trimis în judecată la Constanța. Rapperul a fumat marijuana pe scenă la Costinești

Droguri aduse în România printr-o firmă de curierat. Cum au fost prinși doi tineri din Cluj

Marijuana plantată între fasole și roșii de o femeie de 70 de ani și fiul ei. „Nu le-am jumulit că miroase frumos, un fel de crin, așa”

Cultură de canabis, ascunsă într-o pădure din Dâmbovița. Avea sistem de irigare și camere de supraveghere

Partenerii noștri