Live

FOTO | DIICOT: Ţigări aduse ilegal din Serbia cu un camion. Contrabandiştii erau ajutaţi de vameşi români şi sârbi

Data publicării:

Procurorii DIICOT au reţinut vineri doi bărbaţi din Drobeta Turnu Severin, acuzaţi că aduceau din Serbia, cu un camion, ţigări de contrabandă, ei fiind ajutaţi de vameşi români şi sârbi pentru a trece graniţă în siguranţă, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii i-au reţinut vineri, pe o perioadă de 24 de ore, pe inculpaţii D.M. şi C.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă şi complicitate la infracţiunea de contrabandă.

În cauză s-a stabilit că, în perioada martie 2020 - mai 2020, inculpaţii D.M. şi C.N., împreună cu un alt cetăţean sârb, s-au constituit într-un grup infracţional organizat, ce avea ca scop săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă.

Cetăţeanul sârb procura ţigările de contrabandă de pe teritoriul Serbiei, iar pentru introducerea acestora în România era folosit un autovehicul tip "camion" condus de către inculpatul C.N.

La grupul infracţional organizat au aderat şi lucrători vamali din punctele de trecere a frontierei, atât din Serbia cât şi din România, care aveau rolul de a asigura trecerea în condiţii de siguranţă a TIR-ului încărcat cu ţigări de contrabandă.

După introducerea ţigărilor în România, acestea erau preluate de inculpatul D.M., care se asigura că nu există filtre ale poliţiei şi autovehiculul încărcat cu ţigări poate circula fără a fi oprit pentru eventuale controale, dirijând totodată şoferul autovehiculului către locul de depozitare aflat în apropierea oraşului Drobeta Turnu Severin, de unde ţigările erau vândute către alţi membrii grupării infracţionale ce se ocupau cu comercializarea lor "en detail".

Joi, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Mehedinţi şi poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, au efectuat 8 percheziţii, în urma cărora au fost ridicate 110.697 pachete de ţigări, provenind din contrabandă şi două pachete din plastic conţinând sumele de 190.835 euro şi 10 000 lei, ce urmau a fi date de către inculpatul D.M., în schimbul ţigărilor.

În cursul zilei de vineri, cei doi inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vucic spune că nu va ceda în fața protestelor izbucnite după prăbușirea acoperișului gării de la Novi Sad: „Nu-mi pasă deloc”

Transportul public în Belgrad va fi gratuit de la 1 ianuarie 2025

Olanda va bloca parcursul Serbiei pentru aderarea la Uniunea Europeană

Jurnaliștii și activiștii sârbi sunt urmăriți de autorități cu programe spion și tehnologie israeliană. Raport Amnesty Internațional

Partenerii noștri