Live

FOTO | Accident grav în staţiunea Băile Govora. Două persoane au murit și alte 5 au fost rănite

Data publicării:

Un bărbat şi o femeie au decedat, iar alte cinci persoane, între care şi un copil, au ajuns spital în urma coliziunii între două autoturisme pe o stradă din staţiunea Băile Govora, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

„În total sunt şapte victime, dintre care două persoane decedate - o femeie şi un bărbat. Pentru bărbatul decedat s-au făcut manevre de resuscitare, dar, din păcate, a fost declarat mort. Alte patru victime, conştiente, au fost preluate de ambulanţele SAJ şi SMURD şi transportate la spital, în timp ce copilul, care avea răni uşoare, a plecat cu cineva din familie către UPU Vâlcea”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Potrivit poliţiştilor, accidentul produs luni după-amiază ar fi fost cauzat de şoferul uneia dintre cele două maşini, care ar fi pătruns pe contrasens şi ar fi lovit un alt autoturism care circula regulamentar.

Traficul rutier în zonă a fost blocat mai bine de o oră pentru a permite preluarea victimelor şi efectuarea cercetărilor pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bilanțul morților după cutremurul devastator din Vanuatu a ajuns la 14. Sute de oameni au primit îngrijiri medicale

Carambol cu trei mașini în Mehedinți. Mai multe victime au fost duse la spital

Explozie puternică într-un bloc din Târgu-Jiu. O femeie a fost dusă de urgență la spital cu arsuri pe 20% din corp

Doi morţi într-un grav accident rutier produs pe un bulevard din Ploieşti. Tânărul șofer ar fi făcut întrecere cu altă mașină

Partenerii noștri