Live

Florian Walter, în stare critică la spital

Data publicării:
Florin Walter, în momentul extrădării Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Omul de afaceri Florian Walter a ajuns la spital după ce a suferit un atac cerebral. Walter este fostul finanţator al echipelor Dinamo, Universitatea Cluj şi Petrolul Ploieşti. Potrivit presei sportive, acesta este în stare critică.

În această după-amiază, omul de afaceri a suferit un AVC şi a fost transportat de urgenţă la spital. În acest moment, este la terapie intensivă, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire. Doctorii nu îl pot opera, riscurile fiind prea mari, potrivit Digisport.ro.

Florian Walter a fost acţionar majoritar al FC Petrolul, precum şi unul dintre acţionarii echipei Dinamo, club de la care s-a retras în 2009. El a preluat apoi clubul Universitatea Cluj, iar în vara anului 2012 a plecat la FC Petrolul. Din vara anului 2013, Walter a revenit la "U" Cluj.

Ulterior, a avut probleme cu legea, motiv pentru care în 2015 a fost dat în urmărire internațională, după fuga în Emiratele Arabe Unite. Un an mai târziu a fost adus în țară din Emiratele Arabe Unite, sub escortă. Nu a făcut prea multe declarații, dar întrebat de ce a plecat din țară, a spus ceva despre o amenințare la adresa vieții sale, informa la momentul respectiv Digi 24.

"Nu veneam, dacă-mi era frică de închisoare", a declarat Florian Walter, răspunzând unei întrebări din partea presei. El a susținut că nu a fugit din țară și că afacerile sale au fost corecte întotdeauna.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

FCSB, Dinamo și Rapid riscă să nu primească licență internă și UEFA pentru sezonul 2026-2027

Fost crainic al clubului Dinamo, reținut sub acuzația de agresiune sexuală asupra unui băiat de 16 ani

Antrenorul Gheorghe Mulţescu a murit la 72 de ani

Cazul adolescentului care a murit după ce a făcut baie la o piscină. Ce probleme au descoperit autoritățile în urma controalelor

Partenerii noștri