Femeie răpită în centrul Aradului. A fost luată cu forţa şi băgată într-o dubă
Mai mulţi martori au sesizat, luni după-amiază, că o femeie a fost răpită în centrul oraşului Arad, fiind luată cu forţa de pe stradă şi băgată într-o dubiţă care a demarat în mare viteză. Poliţiştii au instituit filtre rutiere în tot judeţul, însă deocamdată nu cunosc identitatea presupusei victime, pentru că familia nu a sesizat dispariţia.
Incidentul ar fi avut loc pe Calea Iuliu Maniu, aflată în centrul municipiului Arad, unde mai multe persoane ar fi asistat la o scenă violentă.
Conform relatărilor făcute la 112 de persoane aflate pe stradă, o femeie a fost luată cu forţa de câteva persoane, femei şi bărbaţi, care au băgat-o într-o dubiţă ce a demarat în mare viteză. Femeia ar fi încercat să opună rezistenţă şi a strigat după ajutor.
Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene, Lorena Radu, martorii au oferit informaţii despre cum arată presupuşii răpitori şi autoutilitara.
Poliţia a instituit filtre în tot judeţul, pentru a identifica maşina.
„Au fost instituite dispozitive de ordine publică rutieră la intrarea şi ieşirea din oraş, dar şi pe drumuri din judeţ”, a declarat Lorena Radu.
Până în prezent, autorităţile nu cunosc identitatea presupusei victime, aşteptând ca familia să sesizeze dispariţia.
Sursa: news.ro
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News