Femeie de 87 de ani, cercetată pentru trafic de droguri. Octogenara își ajuta nepoții să vândă cocaină și canabis
O femeie de 87 de ani este cercetată de DIICOT Ialomiţa într-un dosar de trafic de droguri de risc, aceasta fiind acuzată că a vândut canabis şi cocaină cu suma de 1.700 lei la fiecare tranzacţie, conform unui comunicat de presă transmis de DIICOT, vineri.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de DIICOT, anchetatorii au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Ialomiţa într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc.
"Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în cursul anului 2023, doi inculpaţi şi un suspect (membri ai aceleaşi familii), din care unul aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, au constituit un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc, aceştia efectuând în perioada iunie 2023 - februarie 2024 activităţi de coordonare, colaborare şi sprijinire în cadrul grupului, precum şi activităţile de deţinere, transport şi vânzare de droguri de risc (canabis) şi mare risc (cocaină) pe raza judeţului Ialomiţa", arată sursa citată.
Anchetatorii spun că, la indicaţiile şi sub coordonarea celorlalţi doi membri ai grupului, o inculpată a comercializat cantităţi de canabis şi cocaină, cu suma de 1.700 lei la fiecare tranzacţie.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa acesteia, au fost identificate şi ridicate 22 pungi din plastic transparent conţinând aproximativ 2,4 kilograme canabis, suma de 44.950 lei, înscrisuri cu valoare probatorie, precum şi alte mijloace de probă.
"Cu privire la inculpată, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Ialomiţa au dispus măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, având în vedere vârsta înaintată a acesteia (87 de ani) şi starea de sănătate specifică etăţii", transmite DIICOT.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomiţa.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroului Tehnic Criminalistic al DIICOT şi Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul unui echipaj al grupei canine din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu un câine specializat în depistarea substanţelor stupefiante şi de sprijinul jandarmilor de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News