Live

După ce inițial au fost lăsați liberi, cei 3 agresori din Buzău au fost reținuți. Intervenția polițiștilor va fi verificată

Data actualizării: Data publicării:
Cei trei bărbați care au agresat un individ din Buzău au fost arestați de Poliție, după ce inițial fuseseră lăsați liberi. Foto: captură video Activistul Buzoian/ YouTube

ACTUALIZARE: Poliția a anunțat că, luni, corpul de control al IGPR va merge la Buzău să vadă ce n-a funcționat în intervenția agenților, după ce trei bărbați au agresat în trafic un individ și ulterior au continuat chiar în fața polițiștilor.

“În ceea ce privește intervenția polițiștilor de până la sosirea luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, acum este vizată de un control. Așadar, Corpul de control al IGPR se va deplasa mâine dimineață la IPJ Buzău pentru a verifica dacă polițiștii care au intervenit în primă fază la acel eveniment sesizat au acționat conform procedurilor legale sau dacă nu au acționat conform procedurilor legale.

Dacă ar fi fost respectate aceste proceduri, cu siguranță Corpul de control al IGPR nu s-ar fi deplasat mâine în Buzău”, a declarat, la Digi24, Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al Poliției Române.

Purtătorul de cuvânt mai precizează că cei doi polițiști surprinși în filmare aveau la ei tehnica din dotare și ar fi trebuit să aibă și pregătirea necesară să intervină.

“Cu siguranță, mâine, corpul de control va demara aceste verificări și vor vedea dacă polițiștii aveau în primul rând instruirea necesară de a interveni. Cu siguranță aveau mijloacele din dotare necesare să intervină”, a precizat Georgian Drăgan.

Cei trei bărbați care au urmărit, blocat și bătut în trafic un alt individ din Buzău au fost reținuți, duminică. Potrivit Poliției Buzău, agresiunea în trafic a avut loc sâmbătă.

Un buzoian, în vârstă de 41 de ani, a fost agresat de către trei persoane, în timp ce se afla în trafic.

După cercetări, polițiștii au decis, duminică, reținerea, pentru 24 de ore, a trei bărbați, cu vârste de 27 și 44 de ani, acuzați de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cei trei bărbați bănuiți de agresiune urmează a fi prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul, transmite Mediafax.

Deși în filmare se vede clar că agenții sunt depășiți de situație, reprezentanții Poliției Buzău spun că intervenția a fost una reușită. Pentru a-i stopa pe agresori a fost nevoie de intervenția mascaților.

Cei trei bărbați fuseseră inițial lăsați în libertate, întrucât procurorul de caz nu îi considera periculoși.

 

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Urmărire în trafic în Dâmbovița, după ce un șofer a lovit un pieton. Prietenul lui beat și fără permis s-a urcat apoi la volan

O femeie din Alba a fost înșelată cu 25.000 lei, prin metoda „Accidentul”. Ce recomandări au polițiștii în astfel de situații

27 de percheziții la persoane cercetate pentru proxenetism, trafic de minori și de persoane, în Constanța. Ce au găsit polițiștii

Căderi de pietre pe DN 10, care leagă Buzăul de Braşov, ca urmare a ploilor abundente. Recomandări pentru șoferi

Partenerii noștri