Live

Dosar penal pentru ucidere din culpă pentru Daniel Chițoiu, după accidentul rutier de joi

Data actualizării: Data publicării:
Foto: ziarulargesul.ro

Anchetatorii au conturat o primă ipoteză în cazul accidentului în care a fost implicat Daniel Chițoiu, în urma căruia au murit două persoane. Mașina condusă de secretarul general ALDE ar fi pătruns pe contrasens. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, vineri, că imediat după producerea accidentului au existat declarații verbale contradictorii, potrivit Mediafax.

În plus, poziția mașinilor nu conducea către o ipoteză clară asupra vinovăției.

Mergând pe firul evenimentului, anchetatorii, spun surse judiciare, au ajuns la o primă concluzie, și anume că Daniel Chițoiu, care era singur în mașină, ar fi pătruns pe contrasens.

Deocamdată, aceasta este doar o ipoteză preliminară, cu exactitate se va afla totul în urma expertizelor dispuse în acest caz.

A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Ulterior, Poliția Argeș a revenit cu precizări: „La acest moment se desfășoară cercetări in rem (faţă de faptă, principiu juridic ce stă la baza activităţii de cercetare penală), în urma evenimentului rutier care s-a soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor două, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, conform art. 192 si 196 din Codul Penal. Activitatea de cercetare penală se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cercetările fiind în curs la acest moment”.

Poliția Argeș confirmă că în cauză au fost audiate mai multe persoane în calitate de martor, „însă aspectele precizate de persoanele respective şi eventualele concluzii fac obiectul cercetărilor, neputând face, la acest moment, şi obiectul comunicării publice”.

„O concluzie referitor la vinovăţia certă a unei anume persoane nu poate face obiectul unei comunicări preliminare, fiind necesară parcurgerea etapelor procesului penal, urmând ca, comunicarea să se facă în dinamică, conform legislaţiei. Totodată, reamintim că în situaţia evenimentelor rutiere, este relevantă doar calitatea de participant la trafic implicat în evenimentul rutier ce face obiectul verificărilor, iar măsurile legale sunt luate în funcţie de urmările acestuia”, arată Poliția Argeș.

Accidentul a avut loc joi în localitatea Zamfirești din Argeș, unde o mașină a pătruns pe contrasens și s-a lovit frontal de un alt autoturism. O femeie de 73 de ani și un bărbat de 82 de ani au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite.

Una dintre mașini era condusă de secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu. Acesta a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitală, având trei coaste rupte.

Editor web: C.T.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Stare de urgență după ce două autobuze pline cu oameni s-au prăbușit într-un râu, din cauza unei alunecări masive de teren în Nepal

400.000 de accidente anual în România - doar 10% ajung la poliție. Care sunt soluțiile specialiștilor

România, „campioană” la accidente rutiere în Europa. UNSAR: Sunt cifre duble față de Ungaria, Slovenia, Cehia și chiar Bulgaria

Poliția Română: Cele mai multe accidente rutiere din 2023 au avut loc în luna iunie, vinerea. Cauzele au rămas neschimbate

Partenerii noștri