Live

Doi cetăţeni israelieni, reţinuţi de DIICOT pentru trafic de droguri de mare risc

Data publicării:

Doi cetăţeni israelieni au fost reţinuţi de procurorii DIICOT pentru trafic intern de droguri de mare risc, ei fiind prinşi în flagrant când vindeau cocaină. În urma cercetărilor, au fost confiscate peste 900 de grame de cocaină, trei autoturisme, telefoane mobile şi sume de bani.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii DIICOT - Structura Centrală au reţinut, marţi, doi cetăţeni israelieni: M. M. - pentru trafic intern de droguri de mare risc în formă continuată (3 acte materiale) şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu în formă continuată (2 acte materiale) şi G. G. B. U. -pentru trafic intern de droguri de mare risc.

Astfel, anchetatorii au stabilit că în 7 iulie, primul dintre bărbaţi a vândut unei persoane 19,96 grame de cocaină cu suma de 1.900 de euro, pe o terasă din sectorul 3 al Capitalei. Ulterior, el şi-a manifestat intenţia de a vinde o cantitate importantă de cocaină (300-500 gr.), tranzacţie ce urma să se realizeze în perioada imediat următoare.

În acest context, în 7 septembrie, în timp ce se afla la o terasă din sectorul 3, bărbatul a deţinut în vederea vânzării şi a oferit cu titlu de mostră cantitatea de 0,51 grame cocaină, ulterior manifestându-şi intenţia de a comercializa cantitatea de aproximativ 250 de grame de cocaină, tranzacţie ce urma să aibă loc în 10 septembrie.

Ca urmare, luni, procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti l-au prins în flagrant, în parcarea unui centru comercial din sectorul 3, în timp ce comercializa cantitatea de 254,10 grame de cocaină cu suma de 15.000 de euro.

„Totodată, în cauză inculpatul M. M. a fost de acord să predea de bunăvoie toate cantităţile de droguri pe care le deţine în cele două imobile ale sale situate în Bucureşti, respectiv cantităţile de 172,88 grame cocaină, 4,71 grame MDMA şi 7,91 grame cannabis”, scrie în comunicatul DIICOT.

De asemenea, marţi, procurorii l-au prins în flagrant pe celălalt cetăţean israelian în timp ce livra cantitatea de 397,20 grame de cocaină, în parcarea unei săli de gimnastică din sectorul 3.

În urma cercetărilor, au fost indisponibilizate peste 900 de grame de cocaină, trei autoturisme, telefoane mobile, aproximativ 13.000 de lei, peste 1.700 de euro şi 800 de dolari americani.

Cei doi au fost prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Suportul de specilitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT şi Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bătrân de 70 de ani din Timișoara, prins în flagrant după ce a preluat un colet cu 9 kilograme de cannabis primit din Spania

Fraţii Tate scapă de procesul în care erau acuzaţi de trafic de persoane şi viol. DIICOT trebuie să reia ancheta de la zero

Master în Toxicologie la UMF Timișoara. Viitorii medici vor învăța cum să trateze pacienții dependenți de droguri

Un depozit plin cu drogul captagon a apărut într-o înregistrare video din Siria. Implicarea regimului Assad în traficul pe scară largă

Partenerii noștri