Live

Declarația DNA despre sinuciderea procurorului din Timișoara

Data publicării:

Conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi-a exprimat, vineri, regretul cu privire la încetarea din viaţă procurorului Tamaş Schiffbeck, „un bun coleg şi un profesionist desăvârşit”. „Direcţia Naţională Anticorupţie nu are cunoştinţă ca domnul procuror Tamaş Schiffbeck să fi fost vizat de vreo anchetă penală sau disciplinară”, a transmis DNA.

„Conducerea şi personalul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie îşi exprimă profundul regret pentru încetarea din viaţă, a domnului procuror Tamaş Schiffbeck, un bun coleg şi un profesionist desăvârşit. În acest moment de mare cumpănă, transmitem pe această cale sincere condoleanţe familiei. Dumnezeu să îl odihnească! Direcţia Naţională Anticorupţie nu are cunoştinţă ca domnul procuror Tamaş Schiffbeck să fi fost vizat de vreo anchetă penală sau disciplinară”, au transmis, vineri, reprezentanţii DNA.

Fostul şef al DNA Timişoara Tamas Schiffbeck s-a aruncat, vineri dimineaţă, de la etajul şase al clădirii unde îşi are sediul Direcţia Naţională Anticorupţie Timişoara, aflată în zona centrală a oraşului.

Se pare că acesta s-a aruncat chiar de pe fereastra biroului său.

Deocamdată nu se ştie ce l-a împins la acest gest. Poliţiştii au declanşat o anchetă și sunt vehiculate mai multe ipoteze în legătură cu motivele sinuciderii.

Tamas Schiffbeck avea 48 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. A fost şeful DNA Timişoara timp de mai mulţi ani, până în 2015.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bătrân de 70 de ani din Timișoara, prins în flagrant după ce a preluat un colet cu 9 kilograme de cannabis primit din Spania

35 de ani de la Revoluție: Balconul Operei din Timișoara s-a umplut de oameni, la aceeași oră când oamenii strigau în 1989 „Libertate”

Patru medici și o asistentă din Timișoara au recunoscut că au luat mită. Pe lângă bani, ar fi primit miere și bulion

Zile de doliu la Timișoara în amintirea eroilor căzuți în Revoluția din 1989. Mărturiile revoluționarilor

Partenerii noștri