Live

Dan Morega a aflat că a primit arest la domiciliu când era internat la Psihiatrie

Data actualizării: Data publicării:
Fostul prefect de Gorj, Dan Ilie Morega, a primit arest la domiciliu. Foto: Captură Digi24

Fostul prefect de Gorj, Dan Ilie Morega, a primit arest la domiciliu. El are 6 dosare penale pentru conducere fără permis, și încă unul, după ce a agresat o jurnalistă Digi24.

Dan Ilie Morega se afla internat la Psihiatrie când a venit sentința judecătorului de arest la domiciliu.

Anamaria Ianc, jurnalist Digi24: Polițiștii au venit la spital pentru a-i aduce la cunoștință lui Dan Ilie Morega faptul că i-a fost înlocuită măsura controlului judiciar cu cea a arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.

Ștefania Dinculescu, avocată: Domnul Morega s-a aflat în imposibilitatea de a participa la acest termen, astfel încât s-a discutat în lipsa acestuia.

Dragoș, fiul lui Dan Morega: Am aflat acuma, da. Acum câteva minute am aflat, da. Nu știu, dacă așa a hotărât Justiția.
Reporter: A greșit tatăl dvs.?
Dragoș, fiul lui Dan Morega: Nu știu. Știu doar că este în vârstă și bolnav.

Delia Olaru, jurnalist Digi24: A început această activitate infracțională în luna februarie, atunci când a fost depistat pentru prima dată, i s-a deschis dosar penal, a urcat la 5 zile distanță din nou la volan, iar a treia oară chiar a montat pe autoturismul său și un girofar și a dat flash-uri șoferilor în trafic pentru a-și face loc. Ultima dată a fost prins în cursul zilei de joi, deși se afla sub control judiciar, a urcat din nou la volan, a comis și un accident, din fericire fără victime, doar cu pagube materiale.

Cătălin Predoiu, ministrul de Interne: Poliția i-a făcut 7 dosare penale domnului Morega. În momentul în care vorbești de dosar penal, deja intră în scenă o altă instituție, care se cheamă Parchetul și alta Justiția Instanței de judecată. Probabil, în momentul în care aceste dosare penale au intrat pe cursul justiției, nu au fost destul de rapid procesate.

Decizia de arest la domiciliu nu este definitivă și poate fi contestată în 48 de ore.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

Alfred Bulai rămâne în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile. Decizia instanței nu este definitivă

Brățări electronice pentru cei sub control judiciar sau în arest la domiciliu. Gorghiu: „Vom putea evita cazuri celebre gen Cherecheș”

Alfred Bulai primește încă 30 de zile de arest la domiciliu. Instanța nu îi permite să părăsească locuința

Partenerii noștri