Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs în judeţul Galaţi
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs luni dimineaţa, la ora locală 2:51, în judeţul Galaţi, la o adâncime de 17 kilometri, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 45 km nord-vest de Galaţi, 60 km nord de Brăila, 106 km sud-est de Bacău, 155 km sud de Iaşi, 159 km nord-est de Ploieşti, 162 km est de Braşov, 164 km sud-vest de Chişinău, 191 km sud-vest de Tiraspol, 191 km nord-vest de Constanţa şi 193 km nord-est de Bucureşti.
De la începutul lunii ianuarie, în România au avut loc 16 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4 pe scara Richter, scrie Agerpres.
Anul trecut, cel mai puternic seism s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe Richter. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.
Editor : Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News