Live

Cine sunt victimele accidentului din Ialomița. Starea răniților aduși în Capitală

Data actualizării: Data publicării:

Victimele accidentului care a avut loc sâmbătă dimineața în județul Ialomița, între Slobozia și Urziceni, erau colegi de muncă, majoritatea femei, angajate ale unui lanț de supermarketuri și lucrau în București. Accidentul s-a soldat cu 10 morți și șapte răniți. Un TIR al cărui șofer pare să fi adormit la volan a lovit din plin microbuzul care transporta angajații spre locul de muncă. Toate victimele aduse la București sunt femei, cu vârste cuprinse între 19 și 53 de ani.

Mega Image: am pierdut opt colegi și alti șapte sunt răniți în cel mai grav accident rutier din 2019

Rețeua de magazine Mega Image anunță că a pierdut opt colegi, iar alți șapte sunt răniți în ceea ce a fost catalogat drept cel mai grav accident rutier din 2019.

Într-o postare pe Facebook compania precizează: „Din primele informații transmise de purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomița, accidentul a fost provocat de faptul că șoferul TIR-ului a intrat pe contrasens, intrând în plină coliziune cu microbuzul în care se aflau colegele noastre. Suntem alături de famiile îndurerate și le vom sprijini în toate demersurile necesare”, informează Mediafax.

Starea femeilor rănite aduse în București

Polițiștii caută explicații pentru cel mai grav accident care a însângerat șoselele anul acesta: 10 oameni au murit, iar șapte sunt răniți grav. Peste 40 de pompieri, medici și paramedici au fost la locul tragediei cu 19 vehicule de intervenție, dar mai mult de jumătate dintre cei implicați în impactul teribil nu au putut fi salvați.

Supraviețuitorii accidentului se luptă acum pentru viață, în spitalele de urgență din București. 

Două victime rănite au fost transportate la spitalele Floreasca și două la Bagdasar Arseni. Ele se află în stare stabilă. Un al cincilea pacient a fost adus cu elicopterul de la Slobozia la București pentru o intervenție. Încă o victimă urma, de asemenea, să sosească la București, după ce medicii de la Slobozia și-au dat acordul pentru transfer.

Spitalul Floreasca:

1) Femeie,  39 ani: politraumatism, traumatism cranio-cerebral grav, traumatism toracic, traumatism abdominal cu hemoperitoneu masiv prin ruptură de splina gradul 5 (explozie). Traumatism de bazin cu luxație coxofemurală stânga. A mers din UPU direct la sala de operație lemtrubca era instabilă hemodinamic. E stabilă hemodinamic și după intervenția abdominală și reducerea luxație de sold, a mers către CT pentru bilanț complet. Rămâne internată în ATI;

2) Femeie, 45 ani, ocupant microbuz. Politraumatism, traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic cu facturi costale multiple bilaterale, fractură de vertebră toracala 2, hemotorax drept minim, traumatism abdominal cu contuzie renală dreapta, fractură de bazin complexă, fractură de peroneu stâng, luxație radius stâng. E stabilă hemodinamic. Merge în ATI.

Spitalul Bagdasar Arseni:

1. Femeie 30 ani, scalp, fracturi oase nazale, internată pe chirurgie plastică;

2. Femeie, 41 ani, operată de fractură de splina, diafragmă, hemotorax drenat, în final de intervenție pentru sold dislocat;

3. Femeie, 19 ani, fractură coloana T3-T5, în curs de transfer cu elicopterul;

4. S-a dat acordul de transfer și pentru cel de-al patrulea pacient, tot o femeie, 53 ani, cu fractură coloana T7-T8.

La Spitalul Bagdasar Arseni  au fost chemate cadre medicale de acasă pentru suplimentarea efectivelor  pentru a-i primi pe cei doi care urmează să ajungă.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Stare de urgență după ce două autobuze pline cu oameni s-au prăbușit într-un râu, din cauza unei alunecări masive de teren în Nepal

400.000 de accidente anual în România - doar 10% ajung la poliție. Care sunt soluțiile specialiștilor

România, „campioană” la accidente rutiere în Europa. UNSAR: Sunt cifre duble față de Ungaria, Slovenia, Cehia și chiar Bulgaria

Poliția Română: Cele mai multe accidente rutiere din 2023 au avut loc în luna iunie, vinerea. Cauzele au rămas neschimbate

Partenerii noștri