Călugăr de la Mănăstirea Frăsinei, unde o biserică a fost blestemată oficial, arestat preventiv pentru că ar fi violat doi copii
Un călugăr de la Mănăstirea Frăsinei şi un alt bărbat au fost arestaţi preventiv pentru viol şi corupere sexuală. Victimele sunt doi minori, unul în vârstă de 10 ani şi altul în vârstă de 13 ani, potrivit unui comunicat al procurorilor din Vâlcea. Mănăstirea a fost recent în mijlocul unui scandal, după ce mitropolitul Olteniei a blestemat credincioșii care merg să se roage la o anumită biserică din perimetrul mănăstirii.
Bărbaţii ar fi întreţinut acte sexuale cu cei doi copii în incinta Mănăstirii Frăsinei, în perioada iulie - septembrie 2021, potrvit comunicatului.
Potrivit procurorilor, în vara anului 2021, inculpaţii ar fi dezvoltat relaţii de amiciţie cu cei doi minori, cărora le dădeau diferite sume de bani şi cadouri pentru ajutorul acordat la vânzarea unor obiecte bisericeşti, iar ulterior i-ar fi atras în diferite încăperi ale mănăstirii unde ar fi întreţinut cu aceştia acte sexuale.
„Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în vara anului 2021, în timp ce inculpaţii se aflau la Mănăstirea Frăsinei, de pe raza comunei Muereasca, au dezvoltat relaţii de amiciţie cu 2 persoane vătămate, în vârstă de 10 şi 13 ani, cărora le remiteau diverse cadouri şi sume de bani, ca urmare a ajutorului acordat de aceştia la vânzarea unor obiecte bisericeşti, astfel că, în perioada iulie - septembrie 2021, inculpaţii au întreţinut în prezenţa minorului în vârstă de 10 ani, în mod repetat şi în diverse încăperi din incinta Mănăstirii Frăsinei, acte sexuale, iar în cursul lunii septembrie 2021, pe parcursul a 4 zile consecutive, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 10 ani, de a-şi exprima voinţa datorită vârstei fragede, l-au atras pe acesta, în diverse camere ale mănăstirii şi l-au determinat să întreţină, în mod repetat, acte sexuale orale cu inculpaţii.
Totodată, în cursul lunii septembrie 2021, pe parcursul a 4 zile consecutive, inculpaţii, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 10 ani de a-şi exprima voinţa, l-au determinat pe acesta să asiste la întreţinerea de acte sexuale orale între cei doi inculpaţi precum şi să efectueze acte de natură sexuală ce au dus la satisfacţia sexuală a acestora” se arată în comunicat.
Tot în luna septembrie 2021, pentru a-l determina pe minorul de 13 ani să suporte şi să efectueze acte sexuale, unul dintre inculpaţi i-ar fi oferit acestuia diferite sume de bani, mai spun procurorii.
Unul dintre inculpaţi a fost reţinut în ziua de 14 februarie, pentru viol în formă continuată, agresiune sexuală în formă continuată şi corupere sexuală (trei acte materiale), iar al doilea inculpat a fost reţinut în ziua de 17 februarie, pentru infracţiunile de viol în formă continuată şi corupere sexuală în formă continuată.
Instanţa a dispus arestarea preventivă a celor două persoane pentru o perioadă de 30 de zile.
Mănăstire Frăsinei a fost recent în centrul unui scandal, după ce un blestem oficial a fost pus de mitropolitul Olteniei pe capul credincioșilor care merg la o biserică de la această mănăstire.
Decizia este, în esență, aceea ca monahii mănăstiri Frăsinei să slujească exclusiv în biserica mănăstirii, nu și la biserica situată la câțiva km de aceasta.
„Hotărâm, în numele Sfintei Treimi, ca, de acum înainte și până la sfârșitul veacurilor, nimeni dintre monahi și cei hirotoniți, preoți sau diaconi, să nu mai coboare la această biserică și să nu mai săvârșească vreo slujbă bisericească, molitvă sau dezlegare sau Sfântă Taină și nici vreo Sfântă Liturghie să nu se mai oficieze în această biserică sau în spațiile din jurul acesteia. Cei care vor încălca această hotărâre să cadă sub blestemul Sfântului Ierarh Calinic și sub blestemul nostru. De sunt clerici, să se caterisească, iar de sunt mireni, să se afurisească, iar de este vreun preot de mir și va încălca acest legământ, să fie în aceeași osândă”, se arată în documentul semnat de prelați.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News