Live

Cadavrul unei femei, cu urme de violenţă, găsit în propria locuință. Polițiștii au deja un suspect

Data publicării:
Cadavrul unei femei, cu urme de violenţă, găsit în propria locuință.

Cadavrul unei femei în vârstă de 51 de ani, care prezenta urme de violenţă, a fost găsit într-un imobil din municipiul Câmpulung, soţul victimei fiind persoana bănuită de comiterea faptei, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IP) Argeş.

Conform sursei citate, Poliţia Municipiului Câmpulung a fost sesizată de către o rudă a victimei despre faptul că nu reuşeşte să ia legătura cu aceasta şi se teme că ar putea fi decedată în locuinţa proprie.

Uşa de acces în locuinţă a fost deblocată de pompieri, iar poliţiştii au identificat în imobil o femeie, de 51 de ani, decedată, care prezenta urme de violenţă.

„Persoana bănuită de săvârşirea faptei, respectiv soţul acesteia, s-a prezentat la sediul Secţiei de Poliţie Rurală Voineşti din judeţul Dâmboviţa, acesta aflându-se, în prezent, în custodia poliţiştilor şi urmând să fie condus la sediul Poliţiei din Argeş, pentru audieri. Din primele verificări, nu au fost identificate, în trecut, sesizări la Poliţia Municipiului Câmpulung, referitoare la o eventuală stare conflictuală între cei doi soţi”, precizează sursa citată.

Locul faptei este asigurat de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung, potrivit Agerpres.

De asemenea, a fost anunţat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, care urmează să efectueze cercetări, împreună cu poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rușii au arestat un uzbec acuzat de uciderea generalului Kirillov. Ce recompensă ar fi primit pentru plasarea bombei

Anchetă la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, după ce mama unui bebeluș a distribuit online imagini cu gândaci și mizerie în saloane

Noi informații din ancheta privind campania lui Călin Georgescu. Mai mulți influenceri de pe TikTok sunt audiați

Candidatul propus de Trump pentru conducerea FBI vrea o anchetă privind banii acordați Ucrainei. Ce acuzații îi aduce lui Zelenski

Partenerii noștri