Live

Bărbat din Bucureşti, reţinut după ce a tras cu un pistol tip airsoft în tramvai. A distrus geamurile unui balcon și ale unor magazine

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Un bărbat de 46 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a tras cu un pistol tip airsoft într-un tramvai, în Sectorul 1 al Capitalei. El a reușit să spargă geamul de la uşa unui alt tramvai şi geamul de la balconul unui apartament, precum şi ferestrele unor magazine.

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat vineri, că poliţiştii au făcut o percheziţie domiciliară, în Bucureşti, într-un dosar penal de distrugere în formă continuată.

“În fapt, la data de 27 decembrie 2023, Secţia 4 Poliţie a fost sesizată, prin sistem 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că două persoane ar fi tras cu un pistol tip airsoft într-un tramvai aflat pe un pasaj din Sectorul 1.

Ulterior, la data de 14 ianuarie 2024, aceeaşi subunitate înregistra plângerea reprezentantului unei societăţi de transport în comun, cu privire la faptul că, în jurul orei 18.00, prin aruncarea din exterior a unui obiect contondent în tramvai, ar fi fost distrus geamul unei uşi batante, în timp ce tramvaiul era oprit într-o staţie din sectorul menţionat”, au transmis poliţiştii, potrivit News.ro.

Ei au precizat că la câteva ore după producerea celui de-al doilea incident, poliţiştii Secţiei 4 au fost sesizaţi, prin 112, de către o femeie din Sectorul 1, cu privire la faptul că, în jurul orei 22.30, i-a fost distrus un geam al balconului.

“La acel moment, în urma verificărilor efectuate de către politişti, s-a mai constatat distrugerea geamurilor a două magazine, unul situat la parterul blocului respectiv, iar un altul situat la parterul unui bloc din proximitate, acestea prezentând orificii şi mai multe fisuri”, a menţionat sursa citată.

Poliţiştii au stabilit în urma cercetărilor că toate faptele au fost comise de un bărbat de 46 de ani.

În urma percheziţiei anchetatorii au găsit la locuinţa bărbatului mai multe obiecte pe care acesta le-a folosit la comiterea faptelor.

Surse apropiate anchetei afirmă că incidentele au avut loc pe bulevardul Nicolae Titulescu, inclusiv în zona Primăriei Sectorului 1.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de distrugere în formă continuată.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum se va vota duminică la referendumul lui Nicușor Dan. Aproape 1,8 milioane de bucureşteni sunt aşteptaţi la urne

Accident mortal în București: O femeie de 52 de ani a murit lovită de o maşină în timp ce traversa strada

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025. Peste 200.000 de bucureșteni nu au instalate încă astfel de aparate

VIDEO Inundație în București, în apropierea stației de metrou Titan: O stradă este acoperită de apă, după ce o conductă s-a spart

Partenerii noștri