Live

Andrei Banu, fost polițist de investigații: Există microprobele, ancheta de la Caracal poate continua

Data actualizării: Data publicării:
Andrei Banu, fost polițist de investigații

Andrei Banu, fost polițist de investigații, a explicat sâmbătă la Digi24 că lipsa de ADN identificabil - constatată de raportul INML în cazul rămășițelor umane găsite în pădurea din Caracal - nu înseamnă că ancheta asupra dispariției Luizei Melencu se împotmolește, pentru că există o serie de microprobe ce pot aduce multe indicii. Aceasta presupune însă muncă de laborator amănunțită, care cere timp. Pe de altă parte, fostul polițist crede că în lipsa unui ADN confirmat, se poate vorbi de o a treia victimă.

„Se pot face foarte multe în continuare și chiar în lipsa stabilirii ADN-ului de pe acel femur, nu e niciun impediment pentru a stabili că acel femur provine din acea curte. Sunt foarte multe microprobe: urme  de cenușă, urme de funingine, urme găsite pe plasa în care a fost adus. Nu înseamnă că lipsa ADN-ului duce la împiedicarea acestei anchete. Ba, mai mult, e un lucru cert: e de natură umană”, a explicat Andrei Banu.

Ce pot stabili microprobele

Întrebat ce se poate stabili cu ajutorul microprobelor, fostul polițist de investigație a explicat: „Se pot stabili foarte multe lucruri. De exemplu, de la acest femur: starea de sănătate a victimei, constituția, se poate stabili dacă suferea de vreo boală, se poate stabili dieta, pe analiză computerizată, izotopică, zona de unde provine, se poate stabili cauza morții, femurul a fost tăiat, a fost depeșat, descompus. Microurmele care sunt de faună cadaverică: insecte necrofage care sunt pe suport. Foarte, foarte multe, care cer mult timp. Și de-aia nu se poate ieși pe mass-media să spună, pentru că e muncă de laborator, de cercetare”, a explicat fostul polițist de investigație.

„Tot ce se spune în mass-media sunt simple speculații. Se poate face identificare, cui îi aparține acest femur, și în lipsa ADN-ului. Ancheta merge înainte. De multe ori, lucrurile simple par cele mai complicate. Și acest caz s-a dovedit și e o știință întreagă. O să se dovedească fără nicio rezervă, sunt foarte optimist și încrezător”, a declarat Andrei Banu.

Am zis: 99,9%, dacă nu iese ADN-ul, s-ar putea să fie o a treia victimă. Nimic nu e exclus. Două sau cel puțin trei. Însă e de muncă și oamenii trebuie lăsăți să-și facă treaba: să confrunte disparițiile pe toată zona, să le localizeze, să facă profilul geografic. Dar nu înseamnă că ancheta acum s-a stopat și că nu se poate stabili vinovăția, nici nu intră în discuție acest lucru”, a spus Andrei Banu.

Familia Luizei Melencu trebuie lăsată în pace, e o dramă enormă pentru ei

El a atras atenția și asupra dramei prin care trece familia Luizei Melencu, fiind de părere că expunerea în mass-media îi face rău și că ar trebui să aibă parte de consiliere psihologică. „Are mare nevoie această familie de consiliere psihologică și să nu mai pice toată presa pe ea, tot la ușă. Trebuie lăsăți în pace, că e o dramă enormă pentru ei. E o drama incredibilă și nimeni n-ar vrea să fie în situația acestei familii, extraordinar de amărâte de incertitudine. Dacă era certitudine, se liniștea totul, da sau nu. În această incertitudine, familia asta trebuie ajutată și trebuie lăsată în pace. Munca s-ar putea să dureze și luni de zile până ies toate analizeze și toate expertizele. Familia trebuie întărită, consiliată, ca să redevină la normal”, a spus fostul polițist. „Și nu mai trebuie speculate tot felul de răpiri, de trafic”, a adăugat Andrei Banu.

Redactor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Şeful Poliţiei Caracal şi alţi trei poliţişti, trimişi în judecată pentru modul în care au intervenit în dosarul Alexandrei Măceşanu

Cazul Caracal. Filmul celor două crime trase la indigo. Detalii cutremurătoare descrise de procurori

Verdict final în cazul Caracal: 30 de ani de închisoare pentru Gheorghe Dincă, pentru uciderea, violarea și arderea victimelor

Polonia nu-i va adăposti pe ruşii care fug de mobilizare. Condițiile în care pot cere azil

Partenerii noștri