Live

Video Alertă extremă de poluare la Timișoara, după un incediu izbucnit la un depozit aflat lângă o hală cu azotat de amoniu

Data publicării:
Un incendiu a izbucnit la fosta fabrică de țigări din Timișoara Foto: captură video

Un mesaj de alertă extremă de poluare a fost transmis joi de ISU Timiș în timpul unui incendiu care a cuprins o fostă fabrică de țigări de la ieșirea din oraș, transformată acum în depozit de aparate de jocuri de noroc. Clădirea se afla însă foarte aproape de o hală cu azotat de amoniu, substanță extrem de periculoasă în contact cu focul. Norii de fum negru și dens s-au văzut de la câțiva kilometri distanță. Pompierii au reușit să scoată și să îndepărteze azotatul de amoniu înainte ca flăcările să cuprindă hala, iar incendiul a fost lichidat după mai bine de trei ore. Din fericire, nu au existat victime, dar imaginile sunt cu puternic impact emoțional.

Puțin după ora 17:00 s-a dat alerta la Timișoara. Un incendiu a izbucnit la un depozit de aparate pentru jocuri de noroc. Acesta se afla pe locul unei foste fabrici de țigări, de la ieșirea din oraș.

„Ieșea fum pe la colț și am sunat pompierii, până au venit, deja flacăra era mare”, povestește o femeie.

„Sunt vreo 300 de aparate de joc, ruleta, mobilierul, arhivă, toată arhivă de pariuri sportive”, declară un bărbat.

Norii de fum de la fosta fabrică de țigări s-au văzut de la mare depărtare.

Lângă depozitul de unde a pornit focul era o hală cu azotat de amoniu lichid și diverse pesticide. Înainte ca focul să se extindă, pompierii au reușit să scoată și să îndepărteze substanțele periculoase. În paralel, autoritățile au transmis și o alertă extremă de poluare.

Oamenii aflați pe câțiva kilometri în jurul incendiului au primit un astfel de mesaj de avertizare, prin sistemul public Ro-alert, care informa despre acest incendiu. 

Din fericire, pericolul de explozie a fost îndepărtat. La intervenție au luat parte peste 70 de pompieri și zeci de autospeciale. În ajutorul celor de la ISU Timiș au venit și colegii lor de la Arad. Incendiul a fost lichidat după mai bine de trei ore.

„În primă fază, a ars o suprafață de 600 de metri pătrați, extinzându-se și în departamentele învecinate, în care s-au aflat azotat de amoniu și alte pesticide. Suprafața care a ars este de 16.000 de metri pătrați”, a declarat Zorița Mircov, de la ISU Timiș.

La fața locului au sosit și cei de la Garda de Mediu, care au făcut măsurători.

Deocamdată nu s-a aflat de la ce a pornit focul și nici nu s-a calculat valoarea pagubelor.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

O femeie din județul Neamț a murit arsă de vie, după ce a uitat o lumânare aprinsă lângă pat

O bătrână din Satu Mare a fost salvată din incendiu după ce câinele vecinului a dat alarma

Un bătrân de 70 de ani din Timișoara, prins în flagrant după ce a preluat un colet cu 9 kilograme de cannabis primit din Spania

Partenerii noștri