Accident produs pe DN 71 de un tânăr care gonea cu 182 de kilometri pe oră ca să scape de mașina poliției
Un bărbat de 40 de ani a fost rănit, sâmbătă după-amiază, pe o șosea din județul Dâmbovița, după ce mașina în care era, condusă de un tânăr de 19 ani, care fugea de Poliție cu 182 de kilometri pe oră, s-a răsturnat într-un șanț, potrivit Mediafax.
Potrivit IPJ Dâmbovița, polițiștii aflați pe Dumul Național 71, în Contești, județul Dâmbovița, au încercat să oprească un autoturism care depășise viteza legală.
Șoferul nu s-a conformat, astfel că polițiștii au trecut la urmărirea acestuia.
Ulterior, șoferul, un tânăr de 19 ani, când a ajuns în localitatea Heleșteu, a pierdut controlul, a părăsit șoseaua și s-a răsturnat într-un șanț.
În urma accidentului, un bărbat de 40 de ani, pasager în autoturism, a fost rănit.
Șoferul urmează să fie sancționat, iar permisul de conducere îi va fi reținut.
Acesta a fost înregistrat cu un aparat de măsurare a vitezei de deplasare în timp ce circula 182 de km/h.
Totodată, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News