Live

3 români și un ucrainean dădeau mii de euro șpagă la vamă să aducă țigări de contrabandă. Au fost prinși în flagrant

Data publicării:
În documentele de transport erau menţionate mărfuri diverse, precum limonadă, care au făcut obiectul unor importuri legale. Sursa foto: captură video Facebook

Garda de Coastă şi procurorii DNA au reţinut, pentru 24 de ore, trei cetăţeni români şi un cetăţean ucrainean, după ce au fost prinşi în flagrant după intrarea în ţară a unui container ce conţinea 12.170.000 ţigarete nefiscalizate, în valoare de circa 1.500.000 euro. Cei patru dădeau mii de euro șpagă vameșilor ca să „închidă ochii” și să aducă marfa de contrabandă în țară, informează Agerpres.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data 30 decembrie, a patru inculpaţi, trei cetăţeni români şi un cetăţean ucrainean, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă, dare de mită şi cumpărare de influenţă, ultimele comise în formă continuată”, informează DNA.

Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2023, cei patru inculpaţi ar fi oferit, în mai multe rânduri, unor persoane cu atribuţii de control din cadrul portului Constanţa Sud Agigea, sume cuprinse între 120.000 euro şi 200.000 euro/container cu ţigări şi 3-5 euro/kilogram de tutun de narghilea, pentru a „închide ochii” şi a permite intrarea pe teritoriul României a mărfurilor respective fără a deţine documente de provenienţă a acestora.

Banii respectivi urmau să fie remişi funcţionarilor la scurt timp după ce containerul cu „marfă” părăsea incinta portului.

Pentru a crea o aparenţă de legalitate, în documentele de transport erau menţionate mărfuri precum limonadă, care, în trecut, au mai făcut obiectul unor importuri legale.

„La data de 30 decembrie, după intrarea în ţară a unui container ce conţinea 12.170.000 ţigarete nefiscalizate, în valoare de circa 1.500.000 euro, procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, în autoturismul ocupat de doi dintre inculpaţi fiind găsită suma de 110.000 de dolari, reprezentând o primă tranşă din suma ce ar fi fost promisă iniţial (175.000 euro) unui angajat al portului (martor în cauză)”, arată sursa citată.

Sâmbătă, cei patru inculpaţi vor fi prezentaţi magistraţilor din cadrul Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii anticorupţie au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Gărzii de Coastă, Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi de sprijinul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul șef IPJ Cluj a fost trimis în judecată de DNA în dosarul permisului de conducere

Dosar privind finanțarea panourilor pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. Precizările DNA și reacția liderului PNL

Marius Coriolan Andrica, comisar șef în Poliția Română, a fost trimis în judecată de DNA. De ce îl acuză procurorii anticorupție

Percheziții în 12 locații în București și Ilfov. Sunt verificate cabinete notariale care ar fi eliberat certificate false de moștenitor

Partenerii noștri