Live

3 oameni au murit iar 2 sunt în stare gravă la spital, după un accident între două mașini în județul Sibiu

Data actualizării: Data publicării:
3 oameni au murit după ce două mașini s-au ciocnit la intersecția a două drumuri județene în Sibiu. Foto: ISU Sibiu

Trei oameni au murit și doi au fost răniți în urma accidentului grav petrecut în această dimineață în județul Sibiu.

Două mașini s-au ciocnit la intersecția a două drumuri județene, după ce șoferul uneia dintre ele nu a acordat prioritate. Unul dintre autoturisme s-a răsturnat, iar pasagerii au rămas încarcerați. 

Cei doi răniți sunt în stare gravă și au ajuns la spital. Traficul în zonă este blocat și la această oră. 

Purtătorul de cuvânt ISU Sibiu, Andreea Ștefan: „Se pare că s-a produs un accident între două autovehicule. La fața locului au fost mobilizate din partea ISU Sibiu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și o autospecială de transport personal și victime multiple. De asemenea, au intervenit și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță, dintre care o ambulanță cu medic. 4 persoane au fost încarcerate. Noi am intervenit pentru descarcerarea lor. Din nefericire, 3 bărbați, în vârstă de 24, 50 și 63 de ani, prezentau leziuni incompatibile cu viața iar medicii prezenți la fața locului au declarat decesul acestora. De asemenea, alte două persoane implicate în accident, un minor în vârstă de 15 ani a suferit un stop cardio-respirator. Acesta a fost resuscitat la fața locului și a răspuns manevrelor de resuscitare și un bărbat în vârstă de 30 de ani, cu răni grave – ambii au fost transportați la spital de către echipajele Serviciului Județean de Ambulanță.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cea mai periculoasă intersecție din București: Câte accidente au avut loc aici în 2024

O nouă metodă de fraudă îi vizează pe șoferi. Cum se folosesc infractorii de aplicațiile mobile de trafic

„Am ajuns să mă bucur că s-a furat coiful de la Coțofenești”. Mesajul dur al Directorului Bibliotecii Astra din Sibiu către politicieni

Ce faci dacă ți-ai găsit mașina lovită în parcare și autorul este necunoscut. Când trebuie raportată avaria la Poliție

Partenerii noștri