12 salvamontişti caută un turist belgian rănit în Munţii Făgăraş. A fost solicitat şi elicopterul SMURD
Un număr de 12 salvamontişti din judeţele Sibiu şi Argeş caută vineri seara un turist belgian care şi-a fracturat un picior, în Vârful Laiţa din Munţii Făgăraş, a anunţat Salvamont.
Potrivit sursei citate, acţiunea de căutare este desfăşurată de şapte salvatori de la SPJ Salvamont Sibiu şi cinci de la Salvamont Argeş în Munţii Făgăraş, zona Vârfului Laiţa, potrivit Agerpres.
Turistul belgian, în vârstă de 25 ani, este suspect de fractură la un picior. A fost solicitat şi un elicopter SMURD Mureş, precizează Salvamont Sibiu.
În ultima perioadă, salvamontiştii din judeţul Sibiu au colaborat cu cei din Argeş pentru recuperarea turiştilor din Munţii Făgăraş.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News