Live

Europa are cele mai sigure drumuri din lume, dar România are cele mai periculoase drumuri din Europa

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Facebook / Infotrafic București și Ilfov

În timp ce drumurile europene au fost şi în 2019 cele mai sigure drumuri din lume, cu o medie de 51 de accidente mortale la un milion de locuitori, România este pe ultimul loc în UE la acest indicator, în condiţiile în care a avut cea mai mare rată a accidentelor mortale din UE (96 de accidente mortale la un milion de locuitori, aproape dublu faţă de media din UE), a anunţat joi Comisia Europeană.

Un număr estimat de 22.800 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile din UE în 2019, cu aproape 7.000 de persoane, sau 23%, mai puţin decât în 2010, şi cu 2% mai puţin decât în 2018, informează Agerpres.

"Niciun deces sau accident grav pe drumurile din Europa în 2050. Acesta este obiectivul nostru. Ne propunem cu 50% mai puţine decese şi cu 50% mai puţine accidente grave până în 2030 şi ştim că această ţintă poate fi atinsă. UE a înregistrat o scădere substanţială a deceselor rutiere în trecut, dar în ultimii ani cifrele au stagnat. În plus, discrepanţele în rândul statelor rămân mari", a declarat comisarul pentru Transporturi, Adina Vălean.

Cifrele publicate de Executivul comunitar arată că tendinţa generală este una descrescătoare. Opt state membre au înregistrat în 2019 cel mai mic număr de decese provocate vreodată de accidentele rutiere: Croaţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Letonia, Luxemburg şi Suedia.

Cele mai sigure drumuri din UE sunt în Suedia (22 de decese la un milion de locuitori) şi Irlanda (29 de decese la un milion de locuitori). În schimb, în România anul trecut s-au înregistrat 96 de decese la un milion de locuitori în accidente rutiere, cel mai ridicat procent din UE. Urmează Bulgaria şi Polonia cu 89 respectiv 77 de decese la un milion de locuitori.

România a înregistrat totuşi progrese în ultimii 10 ani, în condiţiile în care numărului de accidente rutiere mortale a scăzut de la 117 decese la un milion de locuitori în anul 2010 până la 96 de decese la un milion de locuitori, ceea ce înseamnă o reducere de 22%.

Alte state membre au înregistrat progrese şi mai mari: Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda, cele trei state baltice (Letonia, Lituania şi Estonia) precum şi Croaţia au înregistrat reduceri peste medie (cuprinse între 30% şi 40%) ale deceselor în accidente rutiere.

Accidentele rutiere mortale şi vătămările cauzate de accidente rutiere le afectează nu doar pe victime, ci şi întreaga societate, costurile socio-economice estimate ridicându-se la 280 de miliarde de euro, sau aproximativ 2% din Produsul Intern Brut al UE.

Editor web: V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cea mai mare despăgubire plătită anul trecut pe o poliță RCA a fost de 7,1 milioane lei

Majoritatea românilor știu că accidentele influențează costul RCA, dar șosele din România rămân cele mai periculoase din UE

Radarele fixe vor apărea din nou pe drumurile din România, alături de camere, iar cei care încalcă codul rutier vor fi automat amendați

Klaus Iohannis, despre accidentele tot mai dese de pe șoselele din România: "E o tragedie. Lumea la noi e din ce în ce mai nervoasă"

Partenerii noștri