Elevă cu media 9.90, exclusă dintr-o tabără gratuită, din motive politice
Este scandal într-o comună din judeţul Galaţi, după ce o fetiţă cu media 9.90 la învăţătură a fost, spun părinţii, discriminată. Ei dau vina pe primarul comunei, care a exclus-o de pe lista elevilor cu rezultate care au mers, gratuit, în tabără la mare. Motivul, cred părinţii copilului, ar fi o dispută politică. Familia fetei vrea acum să-l reclame pe primar la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
Larisa are 13 ani şi a terminat clasa a şasea cu media 9.90. În perioada 18-22 august ea ar fi trebuit să meargă, alături de alţi colegi, într-o tabără pe litoral, plătită din bani publici de Primăria comunei Munteni. Deşi conducerea şcolii a stabilit că se numără printre cei 15 elevi care vor merge gratuit la mare, eleva a fost, ulterior, eliminată de pe listă. Fără nicio explicaţie, spun părinţii. Revoltată de situaţie, mama fetiţei a încercat să caute răspunsuri.
Convorbire telefonică între mama Larisei şi directorul şcolii:
„- De ce nu mai merge fata, de ce nu mai merge în tabără la mare ?
- Nu v-am spus, doamnă, ca aşa mi s-a spus de la primărie?!
- Păi şi de la Primărie cine v-a spus?
- Primarul, cine?!
- Primarul?! Şi din ce cauză?
- A spus că aveţi nişte disensiuni, aveti nişte probleme, nu ştiu...”
Supărată că nu i s-a oferit o explicaţie plauzibilă, mama fetei l-a contactat şi pe primarul comunei Munteni. Edilul i-ar fi spus că doar elevii cu media 10 merg în tabără. Asta deşi, susţine femeia, pe lista celor plecaţi la mare sunt şi elevi cu medii de 9.80.
Cu lacrimi în ochi, bunica fetei spune că i s-a făcut o mare nedreptate nepoatei ei.
Motivul pentru care Larisa a fost scoasă de pe listă ar putea fi, crede familia, o dispută politică.
Adrian Pârvu, consilier local: „Voi lua cuvântul în Consiliu Local, voi încerca să înţeleg motivul adevărat pentru care a permis acest lucru De ce? Pentru că familia ei e prietenă cu un consilier liberal? Ce fel de gândire e asta? Suntem înainte de 90 sau cu mult după 90?”.
Familia Larisei este decisă acum să-l reclame pe edil la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Până la această oră, primarul comunei Munteni, judeţul Galaţi, nu a putut fi contactat.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News