Live

Școlile din două județe, închise vineri

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Autorităţile din Ialomiţa şi Călăraşi au decis ca toate unităţile de învăţământ să rămână închise vineri, când este anunţat un nou val de ninsori şi viscol. Judeţele vor fi sub cod portocaliu de ger, ninsori abundente şi viscol.

Decizia a fost luată, miercuri, în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa după ce meteorologii au anunţat că mai multe judeţe se vor afla vineri sub incidenţa unui cod portocaliu de vreme severă, cu ninsori abundente.

Printr-un comunicat de presă, Instituţia Prefectului Ialomiţa anunţă oficial suspendarea cursurilor şcolare vineri, 23 martie 2018.

„Având în vedere evoluţia valorilor termice şi a precipitaţiilor sub formă de zăpadă, însoţite de viscol, prognozate pentru perioada următoare, şi a Hotărârii nr. 2/23.03.2018 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, s-a dispus suspendarea cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Ialomiţa, vineri, 23 martie 2018, cu excepţia grădiniţelor cu program prelungit”, se arată în comunicatul Prefecturii Ialomiţa.

Aceeaşi decizie a fost luată şi la Călăraşi, în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, din cauza fenomenelor meteorologice periculoase prognozate pentru perioada 22-23 martie.

Cele două judeţe se vor afla, vineri, sub incidenţa unei avertizări cod portocaliu de ger, ninsori abundente şi viscol. 

Anterior, Primăria Capitalei şi Comitetul pentru Situaţii de urgenţă Ilfov au anunţat suspendarea cursurilor pentru ziua de vineri.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Scandal uriaș în Kosovo! Președintele federației, acuzat că și-a sabotat țara pentru ca România să câștige la TAS

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

HARTĂ Noi alerte meteo: codul galben de vânt puternic a fost extins. Avertizările de ploi rămân valabile până sâmbătă. Zonele afectate

HARTĂ Toată România va fi sub avertizare de ploi și vânt puternic. Zonele afectate de cod portocaliu

Santorini, zguduită de aproape 8.900 de cutremure, însă experții în dezastre naturale văd semne de optimism

Bătaie pe o stradă din Ialomița: peste 25 de persoane au fost implicate. Doi oameni au murit, iar trei au ajuns la spital

Partenerii noștri