Live

Regulamentele a trei colegii din Brașov, în atenția CNCD

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Scandalul provocat de obligaţiile impuse elevilor din trei colegii din Braşov ajunge în atenţia Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Totul după ce asociaţie de elevi a depus luni o plâgere în care reclamă că regulamentele interne ale colegiilor discriminează elevii. Potrivit preşedintelui CNCD, Asztalos Csaba, Consiliul va audia toţi factorii implicaţi şi, în termen de maximum 90 de zile, va decide cine are dreptate. Regulamentele interne, semnate de părinţi, stabilesc un nivel nimim al mediilor şcolare în clasele V-VIII. Sistemul funcţionează de mulţi ani, dar abia acum a fost contestat.

Regulamentul Colegiului Naţional Andrei Şaguna din Braşov prevede că elevii trebuie să obţină media generală 8,50. Media la purtare nu poate scădea sub 9,50, în timp ce la materiile Limba Română şi Matematică trebuie să fie cel puţin 8. Cei care nu îndeplinesc aceste criterii trebuie să se transfere la alte şcoli.

Menţinerea articolului în Regulament a reprezentat o bază pentru obţinerea unor rezultate deosebite la concursurile şcolare şi la examenele naţionale. (...) Părinţii îşi asumă, încă din momentul înscrierii elevilor la testarea în vederea admiterii în clasa a V-a, prevederile Regulamentului Colegiului, se arată într-un comunicat al conducerii instituţiei.

Ioana Manta, vicepreşedinte asociaţie de părinţi Colegiul Şaguna: Această prevedere a fost şi este în sprijinul unui învăţământ performant şi ajută colegiul să-şi menţină standardele.

Un regulament similar semnează şi părinţii ai căror copii învaţă la Colegiul Naţional de Informatică Grigore Moisil. Iar la Colegiul Naţional Dr. Ioan Meşotă, elevii de gimnaziu trebuie să aibă medii mai mari de 8 la purtare şi de 7 la Română şi Matematică.

Ovidiu Tripşa, director Colegiul Naţional Meşotă Braşov: Formularea exactă este că "nu vor mai urma cursurile colegiului". Acolo, poate juridic nu e cea mai fericită formulare. Vom găsi, eventual, o altă formulare.

Respectivele reguli sunt în vigoare de mai mulţi ani. Ele au fost reclamate recent pe o pagină de Facebook a părinţilor şi ministrul Educaţiei a cerut Inspectoratului Școlar Judeţean să intervină.

Ariana Bucur, inspector şcolar judeţean Braşov: Am solicitat reevaluarea condiţiilor din Regulamentul de Organizare. Eu consider că trebuie să existe, acolo unde există performanţă, poate exista şi o astfel de prevedere.

Decizia finală va fi luată, totuşi, în Consiliile de Administraţie ale celor trei colegii.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elevii din ciclul preuniversitar pot promova doi ani de studiu într-unul, sub anumite condiții. Anunţul Ministerului Educaţiei

Este ultima săptămână de cursuri pentru elevi. Urmează vacanța de iarnă 2024-2025. De când se întorc elevii la școală

Începe înscrierea la BAC 2025. Probele de competențe au loc în perioada ianuarie-februarie. Calendarul complet al examenului

Ministerul Educaţiei anunță în ce condiții se pot suspenda cursurile luni din cauza alegerilor

Partenerii noștri