Live

Profesorii cercetaţi pentru violenţă împotriva elevilor nu vor mai putea să intre la clasă

Data actualizării: Data publicării:
Profesor: Suntem în cod violet. Unde am ratat atât de mult învățământul că predăm tot ce cere ministerul, iar copiii nu știu nimic?. Foto: GettyImages

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, luni, că noile legi ale Educaţiei conţin proceduri clare de intervenţie în situaţii de violenţă şcolară, subliniind că profesorii cercetaţi pentru violenţă împotriva elevilor nu vor mai putea să desfăşoare activităţi didactice cu elevii.

„Legea statuează proceduri clare de semnalare şi intervenţie în situaţiile de violenţă şcolară, inclusiv bullying, în colaborare cu alte instituţii, de exemplu DGASPC sau birourile de siguranţă şcolară. Am avut şi diferite întâlniri la nivel guvernamental în acest sens. Ne dorim să întărim responsabilitatea şi capacitatea CJRAE şi a consilierilor şcolari pentru a preveni violenţa şi pentru a asigura asistenţa necesară celor implicaţi în diferite incidente violente, atât a agresorilor, cât şi a victimelor, sprijin pentru cadrele didactice prin programe de formare, ca să ştie cum să se adreseze şi cum să prevină astfel de situaţii, cursuri de educaţie parentală, va exista Strategia naţională pentru educaţie parentală şi aici Ministerul Educaţiei îşi propune din nou să colaboreze cu alte entităţi cu responsabilităţi în acest sens”, a explicat Ligia Deca, într-o conferinţă de presă în care a prezentat pachetul noilor legi ale educaţiei.

Potrivit acesteia, o noutate este faptul că profesorii cercetaţi pentru violenţă împotriva elevilor nu vor mai putea să desfăşoare activităţi didactice cu elevii, dar vor primi drepturile salariale.

„Având în vedere că există multe situaţii în care, până la finalizarea cercetării disciplinare, profesorul nu poate fi împiedicat acum, pe legea actuală, să intre la clasă, am introdus o prevedere prin care profesorii cercetaţi pentru violenţă împotriva elevilor să nu mai desfăşoare de fapt activităţi didactice cu elevii, dar cu păstrarea drepturilor salariale, pentru că dreptul la muncă nu poate fi negat, constituţional, însă nu ne mai dorim ca profesorii violenţi sau care prezumăm că ar fi fost violenţi să aibă expunere la copii, la clase, la comunitatea şcolară”, a subliniat ministrul Educaţiei, potrivit Agerpres.

Întrebată ce se întâmplă în cazul în care profesorul respectiv se dovedeşte a fi vinovat, Ligia Deca a precizat că există posibilitatea desfacerii contractului de muncă. „Există sancţiuni în lege în funcţie de gravitatea faptei”, a spus ministrul Educaţiei.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Albania interzice TikTok timp de un an, după uciderea unui adolescent. Premierul acuză platforma că alimentează violența

Elevii din ciclul preuniversitar pot promova doi ani de studiu într-unul, sub anumite condiții. Anunţul Ministerului Educaţiei

O rețea de pagini false coordonată din afara României ia amploare pe internet. Sunt promovate nostalgii comuniste și ultranaționalismul

Orașul în care polițiștii locali merg să-i caute acasă pe elevii chiulangii, să vadă de ce nu merg la școală

Partenerii noștri