Pastila de limbă | De unde vine expresia „firul Ariadnei”

Există în limba română o serie de expresii în care se găsesc nume de personaje mitologice şi de obiecte pe care le-au folosit aceste personaje în diverse împrejurări. Scriitorul Radu Paraschivescu se ocupă în această ediție a emisiunii de câteva dintre ele.

Radu Paraschivescu: Unii dintre noi au întâlnit, mai degrabă în scris decât în exprimarea prin viu grai, expresia „firul Ariadnei” - atenţie, al Ariadnei, nu al Adrianei, cum a spus cândva un politician fără bacalaureat. Ce e cu firul acesta? La ce a fost el folosit? Şi cine e Ariadna?

Iată povestea. Ariadna este fiica regelui Minos al Cretei, cel căruia vestitul sculptor şi arhitect Dedal îi construieşte un labirint în care să poată fi închis Minotaurul - o creatură fabuloasă, pe jumătate om şi pe jumătate taur. După ce cretanii lui Minos înving Atena, învingătorul îşi obligă învinsul să trimită periodic câte şapte tineri atenieni şi şapte fecioare spre a fi daţi pradă Minotaurului. Când vine rândul celei de-a treia serii de sacrificaţi, Tezeu, fiul regelui Egeu al Atenei, li se alătură tinerilor trimişi spre sacrificare şi promite să-l răpună pe Minotaur. Ajuns în Creta, Tezeu se îndrăgosteşte de Ariadna, fiica regelui Minos, iar aceasta, răspunzând iubirii lui, îl ajută să iasă din labirint după răpunerea monstrului. Ajutorul constă într-un ghem pe care Tezeu îl deşiră până la locul unde se găseşte Minotaurul, după ce-l fixează la intrarea în labirint.

Acesta este firul Ariadnei, care seamănă într-o oarecare măsură cu pietricelele pe care Hänsel şi Gretel din basmul Fraţilor Grimm le presară prin pădure ca să nu rătăcească drumul înapoi spre casă. Ca expresie, „firul Ariadnei” a ajuns să desemneze în prezent o soluţie ingenioasă şi neaşteptată, pe care ţi-o oferă cineva ca să te scoată din impas.

O altă expresie, tot de provenienţă mitologică şi având legătură cu un alt personaj feminin, este „pânza Penelopei”. Penelopa este soţia lui Ulise şi e privită (pe bună dreptate) drept un simbol al răbdării şi al fidelităţii conjugale. Ea aşteaptă întoarcerea soţului din Războiul Troian, fără să ştie că Ulise va rătăci ani buni prin lume înainte de-a se întoarce în Itaca al cărei rege este.

Convinşi că Ulise a pierit în război şi din ce în ce mai nerăbdători să şi-o facă soaţă pe Penelopa, conducătorii din insulele apropiate se instalează în palatul lui Ulise şi îi curtează din ce în ce mai insistent soţia. Ca să le tempereze elanul, Penelopa recurge la un subterfugiu. Ea promite că va decide pe cine va lua de soţ de îndată ce va termina de ţesut o pânză care ar urma să-l acopere pe tatăl muribund al lui Ulise, după ce acesta se va stinge. Atâta doar că, într-o imagine care se înrudeşte pe departe cu cea din „Meşterul Manole”, Penelopa destramă noaptea ceea ce ţese ziua.

În acest fel ea trage de timp, sperând că soţul i se va întoarce totuşi din război. În limbajul curent, expresia „pânza Penelopei” semnifică în prezent „un pretext aparent credibil, în spatele căruia se află un motiv ascuns al celui care-l invocă”.

Revenind la povestea Penelopei, mai trebuie spus că, după o vreme, pretendenţii la mâna ei îşi dau seama de vicleşug şi-o silesc să aleagă pe loc. Penelopa recurge la un alt şiretlic. Ea promite că-l va lua de soţ pe cel care va izbuti să câştige o întrecere de tras cu arcul, folosind însă doar arcul şi săgeţile lui Ulise. Ce ştie Penelopa şi nu ştiu pretendenţii e că singurul capabil să folosească arma este proprietarul ei.

Concurenţii nu izbutesc să tragă şi izbucnesc în râs când la palat se înfăţişează un cerşetor zdrenţăros, care cere să fie lăsat să încerce şi el. În hazul general, cerşetorul trage perfect, după care îşi leapădă deghizarea şi se înfăţişează drept cine e în realitate: nimeni altul decât Ulise.

Singurii care-l recunoscuseră înainte să se înfăţişeze în faţa Penelopei şi a pretendenţilor la mâna ei fuseseră Argos, bătrânul lui câine, şi Euricleea, o fostă servitoare care, ajutându-l să se spele, îl recunoscuse după o veche cicatrice la picior. La final, mai trebuie spus că nu există nicio expresie care să facă trimitere la arcul lui Ulise. Există, în schimb, admiraţie pentru stăpânirea de sine, isteţimea, virtutea şi fidelitatea Penelopei.

• Etichete:
• radu paraschivescu
• personaje
• expresii
• pastila de limba
• mitologie

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei