Live

O profesoară din Constanța nu vrea să încheie mediile pe motiv că ar fi viruși în catalogul electronic

Data publicării:
Consilul de Administraţie al Liceului Teoretic Azuga a decis să-i desfacă disciplinar contractul de muncă profesoarei. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

O profesoară de biologie de la Liceul Energetic din municipiul Constanţa refuză să încheie mediile elevilor din clasele a IX-a şi a X-a, motivând că ar fi viruşi în catalogul electronic, a anunţat conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa. ISJ a anunţat că unitatea de învăţământ a început cercetarea disciplinară a acesteia şi a propus, pentru rezolvarea acestei situaţii, ca profesoara să fie ajutată de cineva să introducă notele în sistemul electronic, transmite News.ro.

„În această dimineaţă, doamna directoare ne-a adus la cunoştinţă o situaţie cu care se confruntă. Un cadru didactic, profesor de biologie din unitatea de învăţământ Liceul Energetic Constanţa, nu a încheiat mediile la clasele a IX-a şi a X-a la disciplina biologie. Unitatea are implementat catalogul electronic şi e folosit în mod exclusiv în şcoală. Ne-a comunicat doamna directoare că refuzul doamnei profesoare ar fi legat de o temere cum că aplicaţia ar avea viruşi. În Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ din 13 iunie au luat hotărârea să declanşeze procedura de cercetare disciplinară”, a declarat pentru News.ro, inspectorul şcolar general al IŞJ Constanţa, Sorin Mihai.

El a precizat că a recomandat o soluţie pentru rezolvarea acestei situaţii.

„Am discutat cu doamna directoare şi i-am propus să ia legătura cu doamna profesoară. Dacă singura problema este cea legată de operarea în aplicaţie eventual poate să solicite să fie asistată când utilizează catalogul electronic şi o altă persoană să opereze în sistem, dumneaiei să fie prezentă şi să-i comunice notele pe care le are de introdus în aplicaţie, astfel încât mediile să fie încheiate cât mai repede. Aştept un răspuns din partea doamnei directoare să vedem dacă această soluţie este şi una care să fie agreată de cadrul didactic”, a precizat Sorin Mihai.

Zeci de elevi au mers, marţi, la Liceul Energetic, unii fiind însoţiţi de părinţi pentru a încerca să o convingă pe profesoara de biologie să încheie mediile.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Înotători lăsați fără bazin, după ce căldura și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei

Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte

Platforma de foraj pentru proiectul Neptun Deep a ajuns în România

Războiul primarului din Constanța cu părinții elevilor din oraș. Edilul cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant

Partenerii noștri