Live

Noi reguli pentru admiterea la Academia de Poliţie

Data actualizării: Data publicării:
Foto: academiadepolitie.ro

Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” în 2018 a fost publicat pe site-ul instituţiei, urmând ca aceasta să se desfăşoare în două etape, în perioada 31 iulie - 24 august. O noutate este faptul că cei care au obţinut în timpul liceului premii sau menţiuni la olimpiade şcolare naţionale sau internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei nu mai trebuie să susţină probele scrise, scrie News.ro.

Concursul de admitere la facultăţile Academiei de Poliţie, respectiv Facultatea de Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră, Facultatea de Jandarmi, Facultatea de Pompieri, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, se va desfăşura în două etape, în perioada 31 iulie – 24 august 2018.

Prima etapă este şi cea eliminatorie şi constă în evaluarea medicală şi evaluarea performanţei fizice. Ele se vor desfăşura la sediul Academiei de Poliţie din Bucureşti, în perioada 3 - 13 august, în funcţie de fiecare facultate în parte, iar lista candidaţilor admişi pentru susţinerea probelor scrise va fi publicată în 14 august.

Etapa a doua – probele scrise – se va desfăşura între 16 şi 19 august, iar rezultatele vor fi afişate în 20 august.

La Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative – specializarea Drept, Facultatea de Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră şi Facultatea de Jandarmi, proba de evaluare a cunoştinţelor va fi sub forma unui test grilă din istorie, limba română şi limba străină. La Facultatea de Pompieri, testul grilă cuprinde întrebări din algebră şi elemente de analiză matematică şi fizică (mecanică, moleculară şi termodinamică, electricitate). Pentru Facultatea de Arhivistică, probele eliminatorii constau în evaluarea medicală şi evaluarea psihologică, iar proba scrisă constă într-un test grilă la disciplina istorie.

Noutatea regulamentului este, însă, faptul că persoanele care au obţinut premii sau menţiuni la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei se pot înscrie la concursul de admitere fără să mai susţină probele scrise. De asemenea, cei care au obţinut premii sau menţiuni în perioada liceului, la olimpiadele naţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei, la disciplinele din cadrul probelor de evaluare a cunoştinţelor pentru facultăţile la care se înscriu, nu vor mai susţine probele scrise.

Taxa de înscriere este de 350 de lei, iar taxa anuală este de 3.000 de lei.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Diferență de la cer la pământ! Cum au lăsat kosovarii vestiarul pe Arena Națională, după scandalul de proporții

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zeci de studenți de la Academia de Poliție din Capitală au ajuns de urgență la spital, după ce au mâncat la cantina instituției

Au început înscrierile pentru concursul de admitere la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Calendarul desfășurării probelor

Marian Godină: Am aflat la Centrul Medical al MAI că sunt obez și nu pot fi polițist. Paradoxul e că sunt deja

Visează să devină politişti, deşi părinţii lor şi-au pierdut viaţa în misiuni

Partenerii noștri