Live

Monica Anisie: Am solicitat să fie evaluate toate tezele de doctorat care au fost realizate la Academia de Poliţie

Data actualizării: Data publicării:
Monica Anisie, ministrul Educației. Foto: InquamPhotos/George Călin

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, spune că a solicitat să fie evaluate toate tezele de doctorat care au fost realizate la Academia de Poliţie, potrivit Agerpres.

În conformitate cu articolul 216 alineatul 2 din Legea Educaţiei Naţionale, am decis şi monitorizarea acestei Academii de Poliţie, pentru că trebuie să vedem exact din perspectiva noastră, a MEC, ce se întâmplă în cadrul acestei instituţii de învăţământ. Am solicitat Consiliului consultativ din cadrul MEC, adică am solicitat la CNATDCU, să fie evaluate toate tezele de doctorat care au fost realizate la Academia de Poliţie. Vorbim de acele peste 800 de teze de doctorat care au fost realizate în cadrul Academiei de Poliţie, să fie verificate pentru a vedea dacă sunt sau nu plagiate. (...) Vorbim în prima etapă de acele teze de doctorat ale cadrelor didactice de la Academie şi după aceea, treptat, etapă cu etapă, să fie verificate. (...) Sunt în jur de 700. Consiliul de Etică şi Management Universitar aşa a dispus să se verifice antiplagiat toate tezele de doctorat ale cadrelor didactice care au avut contracte cu Academia de Poliţie şi au realizat aceste teze după apariţia Legii Educaţiei Naţionale din 2011, a spus Anisie la postul B1 TV.

Ea a adăugat că în cazul în care se constată că o teză este plagiată, trebuie să se ia şi o măsură administrativă în acest sens.

Trebuie să se ia toate măsurile legale care se impun. Adică, odată ce teza a fost considerată ca fiind plagiată, trebuie să se ia şi măsura administrativă în sensul acesta. Aş vrea să vă spun că în momentul în care am preluat mandatul de ministru nu am găsit ca să lucreze de fapt aceste consilii şi a trebuit să operaţionalizez. Nu se întruneau, unele dintre ele nici măcar nu mai aveau membrii desemnaţi. (...) Am operaţionalizat printre altele şi Consiliul de Etică şi Management Universitar şi CNATDCU, tocmai pentru că simţeam nevoia să realizăm acest lucru, de a avea alături aceste consilii consultative pentru minister şi a lua măsuri legale care se impun în situaţia în care se încalcă etica academică, a spus Anisie.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ed Sheeran câștigă procesul în care a fost acuzat că a plagiat piesa „Let's Get it On” a lui Marvin Gaye

Fiica lui Mircea Geoană, acuzată că și-a plagiat discursul după cel al nepoatei lui Donald Trump. Comparații între cele două discursuri

Mircea Geoană susține că lucrarea sa de doctorat e 0,84% plagiat. „Au măsurat-o patru softuri"

Cum și-a schimbat Mircea Geoană declarațiile după acuzațiile de plagiat în teza sa de doctorat

Partenerii noștri