Live

Klaus Iohannis a decorat cu cel mai mare grad liceul la care a predat și care i-a păstrat postul 27 de ani și colegiul unde predă soția

Data publicării:
Klaus Iohannis. Foto: Profimedia Images

Președintele Klaus Iohannis și-a decorat liceul la care a avut catedra blocată 27 de ani, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, și liceul la care predă soția lui, Carmen Iohannis, mai exact Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, scrie Edupedu.ro. Cele două licee sunt decorate în cel mai înalt grad prevăzut de ordinul Meritul pentru Învățământ.

Decretul cu decorațiile pentru 101 școli și licee a fost publicat în Monitorul Oficial cu o zi înainte de Ziua Mondială a Educației care este sâmbătă, 5 octombrie.

Potrivit legii 220 din 2004 privind Ordinul Meritul pentru Învăţământ şi Medalia Meritul pentru Învăţământ, cele patru grade în care se acordă Ordinul sunt, în ordine descrescătoare, Mare Ofițer, Ofițer, Comandor și Cavaler.

Liceul la care a predat Klaus Iohannis până să își rezerve catedra în anul 1997 când când a fost numit inspector școlar general adjunct, în 2000 fiind ales primar al Sibiului (sursa), și liceul la care predă soția sa, profesoară de limba engleză, Carmen Iohannis, nu au mai fost decorate anterior de vreun președinte cu alt grade inferioare, conform datelor disponibile de la Administrația Prezidențială, mai scrie edupedu.ro.

Propunerile sunt formal făcute de ministrul Educației, potrivit legii ordinelor. Ministrul Educației este Ligia Deca, aflat la al doilea mandat, înainte de octombrie 2022 fiind consilier prezidențial pe Educație al președintelui Klaus Iohannis.

Cu grad de Cavaler, decorat pentru prima dată, este în acest an Colegiul Național „Grigore Moisil” din București, la care Iohannis a deschis anul școlar în 2022 și la care predă purtătoarea de cuvânt de la ministerul Educației, Larisa Gojnete (sursa). Ministerul Educației, fiind ministerul de resort, poate propune Președintelui României unități de învățământ / persoane pentru a fi decorate, conform legii 220/2004, mai scrie sursa citată.

 

Editor : M.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

O unguroaică a făcut un scandal monstru, dar nu s-a oprit și a exclamat: ”Urâm România!”. A primit cea mai dură sancțiune

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Iohannis, cheltuieli uriașe pe vizitele externe. Cum au evoluat costurile cu deplasările sale de când a ajuns la Cotroceni

Cheltuielile lui Iohannis pe deplasările externe: cum a crescut suma de la an la an, în cele două mandate

Rareș Bogdan îi ia din nou apărarea lui Iohannis: La Neptun nu e teren de golf. Dacă era o poartă de fotbal nu era o problemă

Rareș Bogdan, despre terenul de golf de la vila Neptun: „E o pajiște cu trei găuri. Așa pot să fac și eu”

Partenerii noștri