Live

Video Guvernul va anunța luni că și școlile private intră în vacanță. Dan Vîlceanu: A fost o greșeală, o scăpare, articolul CNSU e clar

Data actualizării: Data publicării:
Elevi pe holul unei școli. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul se va reuni luni într-o ședință pentru a remedia neînțelegerea referitoare la vacanța instituțiilor școlare private, după ce un articol care prevedea suspendarea cursurilor și în școlile private, care era în decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), nu a mai fost preluat și în Hotărârea de Guvern, ceea ce a dat naștere la confuzii. Ministrul finanțelor, Dan Vîlceanu, a declarat duminică seara la Digi24 că a fost vorba despre o „scăpare”, o „greșeală” care va fi remediată, dar articolul din decizia CNSU e „foarte clar”, astfel că de marți, și școlile private vor putea intra în vacanță.

„Am fost anunţaţi că mâine (luni - n.r.) la ora 11:00 are loc o întâlnire în format hibrid și va fi remediată această greşeală care s-a făcut, astfel încât și şcolile private să se bucure de același tratament cu celelalte şcoli. Imediat cum se termină ședința, care va fi o ședință scurtă, doar pentru remedierea acestei greșeli, se va trimite la Monitorul Oficial”, a declarat Dan Vîlceanu, la Digi24.

El a spus că „se mai întâmplă asemenea lucruri. Nu cred că e un moment în care poți să dai vina pe cineva. Eu înțeleg că sunt două articole diferite, nu mă întrebați, că nu știu, nu mă pricep la toate. E o chestiune legată de Ministerul Educaţiei, de Ministerul Sănătăţii, e o hotărâre CNSU, care înțeleg că a fost bine, nu știu, a fost o eroare, pur și simplu. Atunci când e o eroare, e bine să o recunoști”, a adăugat ministrul demis al finanțelor.

„Conform art. 8.1 din decizia CNSU, se suspendă prezența fizică din școlile și grădinițele private. Se suspendă prezența fizică înseamnă că școlile private pot organiza sau vacanță, sau cursuri online. Din păcate, art 8.1, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern, motiv pentru care s-a instituit această confuzie. Ministerul Educației a avut datoria și a reglementat vacanța în unitățile de stat”, a declarat duminică Sorin Cîmpeanu, ministrul educației. Drept urmare, conform reglementărilor care sunt în vigoare în prezent, școlile private pot rămâne deschise.

Dan Vîlceanu a explicat că este posibil să fi fost o confuzie din cauza unei discuții referitoare la școlile străine din București.

„La acel articol 3, îmi aduc aminte că la un moment dat premierul i-a recomandat și a fost o discuţie cu ministrul de externe, pentru că sunt câteva şcoli străine în Bucureşti. Acolo trebuia să țină puțin legătura, astfel încât să nu apară nemulțumiri”, a spus Vîlceanu.

Întrebat de ce, din moment ce s-a discutat, hotărârea nu a ieșit limpede din guvern, Dan Vîlceanu a replicat: „Păi, a ieșit limpede. Numai că a existat o greşeală şi greșeala mâine va fi remediată. (...) Eu sunt la Finanţe, nu sunt nici la Educaţie, nici la Sănătate, nici la CNSU. Mai mult decât atât nu ştiu. Discuţia care a avut loc în guvern a fost tocmai pentru că sunt şcoli străine și trebuia să prevenim anumite nemulțumiri. Este foarte clar articolul, numai că a fost această scăpare cu şcolile private. Vom remedia mâine”, a declarat Dan Vîlceanu.

Toți elevii intră în vacanță pentru două săptămâni, începând dluni. Măsura saplică școlilor și grădinițelor, atât dstat, cât și private, ca și after school-urilor, potrivit hotărârii dvineri a Comitetului Național pentru Situații dUrgență. De asemenea, universităților li srecomandă să treacă la cursuri online. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat că creșele vor rămâne însă deschise.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Măsuri obligatorii pentru a călători în siguranță. Ce nu trebuie să îi lipsească niciun călător în caz de urgență

City break-ul, înlocuit cu vacanța de o zi. Care sunt destinațiile la modă printre români pentru „day trip-uri”

Ședință la PNL, după scorul obținut de Ciucă la alegeri. „Alianța cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat”

Un bărbat care și-a abandonat soția în Africa în timpul unei vacanțe cu copiii a ajuns după gratii. Avea un plan bine pus la punct

Partenerii noștri