Live

Guvernul a decis: hrană de 2 lei/zi pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial

Data actualizării: Data publicării:
Sursa: Guliver/GettyImages

În Monitorul Oficial a fost publicată, luni, Hotărârea Guvernului prin care se stabileşte bugetul pentru anul şcolar 2019-2020 pentru programul laptele şi cornul, dar şi pentru programul fructe şi legume în şcoli. Guvernul a alocat 540 de milioane de lei, bani care vor asigura hrana pentru aproape 2 milioane de copii. Suma va fi completată şi cu bani de la Uniunea Europeană, aproximativ 82 de milioane de lei. La un calcul simplu, rezultă că pentru hrana fiecărui elev Guvernul alocă 1,92 lei pe zi.

Produsele care pot fi distribuite preşcolarilor şi elevilor sunt:

-fructe şi legume: mere, pere, struguri de masă, prune, morcov, păstârnac, ţelină rădăcină, sfeclă roşie, ardei graşi, castraveţi proaspeţi.

-lapte şi produse lactate: lapte de consum fără adaos de lapte praf (lapte tratat termic, pasteurizat sau UHT), produse lactate fermentate fără adaos de lapte praf ( iaurt, lapte acru, lapte covăsit, chefir, sana şi alte sortimente de lapte fermentate sau acrite).

-produse de panificaţie: corn sau baton din făină integrală; covrigi simpli sau biscuiţi uscaţi din făină integrală fără adaos de zahăr, îndulcitori şi alţi aditivi alimentari.

Conform legii, pe parcursul săptămânii, unui preşcolar/elev i se acordă gratuit 2 porţii de fructe şi/sau legume, 2 porţii de lapte, o porţie de produse lactate şi 5 porţii de produse de panificaţie, cu încadrarea în sumele alocate cu aceste destinaţii.

La începutul anului 2019 au fost mai multe blocaje după ce, în unele județe responsabilitatea achizițiilor pentru acest program, finanțat din fonduri europene, a fost preluată de consiliile județene de la consiliile locale.

Redactor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kelemen Hunor: UDMR se alătură noului guvern asumându-și responsabilitatea unor ministere cheie

Propunerea PSD pentru Ministerul Justiției este Radu Marinescu. Ciolacu: „Eu vreau o Românie cu zero corupție”

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Partenerii noștri