Live

Frans Timmermans primește titlul de Doctor Honoris Causa al SNSPA

Data actualizării: Data publicării:
Frans Timmermans vrea să fie președintele Comisiei Europene Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Prim-vicepreşedinte Comisiei Europene Frans Timmermans se va afla luni la Bucureşti pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa al SNSPA. De asemenea, el se va întâlni cu premierul Viorica Dăncilă.

„Luni, 11 martie 2019, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) va acorda înalta distincţie de Doctor Honoris Causa prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans. Evenimentul se va desfăşura în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, începând cu ora 16:00”, a anunţat SNSPA.

Luni seară, la ora 18:00, este programată întâlnirea oficialului european cu premierul Viorica Dăncilă.

Timmermans şi Dăncilă s-a întâlnit şi săptămâna trecută, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene transmiţând că prim-vicepreşedintele CE şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia din Justiţie. Premierul Viorica Dăncilă a spus că a avut un "dialog constructiv" cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. "Ne-a arătat aprecierea pentru modul remarcabil în care ne-am exercitat mandatul de preşedinţie rotativă", afirmă Dăncilă.

Prezenţa lui Frans Timmermans la Bucureşti are loc în contextul în care Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie a deschis pe numele său şi al altor oficiali ai CE un dosar penal ca urmare a plângerii depuse de publicaţia online "Lumea justiţiei" care l-a acuzat de falsificarea raportului MCV. Plângerea îi vizează şi pe comisarul european pe Justiţie Vera Jourova, procurorul general al României, Augstin Lazăr, şi pe şefa reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea. Comisia Europeană a precizat, însă, că autorităţile naţionale nu au jurisdicţie în astfel de cazuri.

Recent, Timmermans s-a întâlnit şi cu liderul PSD Liviu Dragnea. Ulterior, el a declarat pentru Politico.eu că i-a transmis „foarte clar” liderului PSD Liviu Dragnea că dacă doreşte să facă parte din familia socialiştilor europeni, trebuie să respecte statul de drept. "Nu ştiu dacă Dragnea chiar crede ceea ce spune”, a declarat el, adăugând că deşi liderul PSD a afirmat pentru presa din România că toate problemele au fost rezolvate, „din păcate, nu este deloc aşa”.

Cine este Frans Timmermans

Născut la 6 mai 1961 la Maastricht, Franciscus Cornelis Gerardus Maria Timmermans a studiat literatură franceză la Universitatea ”Radboud Nijmegen”, din Olanda, a urmat studii postuniversitare în drept european şi istorie la Universitatea din Nancy, Franţa

Frans Timmermans şi-a început cariera în Ministerul Afacerilor Externe al Olandei, iar la începutul anilor ’90 a făcut primii paşi în diplomaţie, fiind numit secretar adjunct la ambasada Olandei din Moscova. În anul 1994, a făcut parte din echipa comisarului european pentru relaţii externe, Hans von de Broek, apoi timp de trei ani a fost consilier şi secretar privat al lui Max van der Stoel, Înalt Comisar pe probleme de minorităţi naţionale în cadrul OSCE.

În anul 1998, după alegerile generale din Ţările de Jos, Frans Timmermans a fost ales membru al Camerei Reprezentanţilor din partea partidului Laburiştilor. În perioada 2007-2010, a fost ministru al Afacerilor Europene. După alegerile din 2010, Frans Timmermans a revenit în Parlament, până în anul 2012, când a primit un nou portofoliu în guvern, pentru a conduce ministerul Afacerilor Externe.

În septembrie 2014, Frans Timmermans a fost desemnat pentru un post de comisar din partea Olandei în cadrul Comisiei Europene, condusă de preşedintele ales, Jean-Claude Juncker. Începând din 1 noiembrie 2014, Frans Timmermans a preluat funcţia de prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabil de o mai bună reglementare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale. În octombrie 2018, Frans Timmermans şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene la alegerile europene din 2019.

Printre numeroasele distincţii primite, se numără şi cea de Comandor al Ordinului ”Pentru Merit”, din partea statului român.

În afară de limbile materne, Frans Timmermans este fluent în italiană, rusă, franceză, germană şi engleză.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

Apărarea TikTok, după ce Comisia Europeană a anunțat o investigație: „Eliminăm conținutul care încalcă regulile”

Partenerii noștri