Examen de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti azi. Câți candidați concurează pe un loc
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din Bucureşti organizează duminică examenul de admitere, pentru care s-au înscris 4.204 candidaţi. Mai mult de jumătate dintrei ei, 2.743, concurează pentru cele 737 de locuri cu finanţare de la buget şi 250 cu taxă scoase la concurs la Facultatea de Medicină. 35 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie au fost admişi fără examen. De asemenea, în premieră, două locuri la Medicină sunt alocate anul acesta pentru viitorii angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii, potrivit UMFCD.
„Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti înregistrează anul acesta un nou record din perspectiva numărului de candidaţi înscrişi la examenul de admitere care va avea loc duminică, 21 iulie 2024, începând cu ora 9.
Astfel, pentru ocuparea celor 1.795 de locuri scoase la concurs (1.260 –finanţate de la bugetul de stat, 535 – cu taxă) s-au înscris 4.204 de candidaţi, în creştere cu 360, comparativ cu ediţia din 2023 şi cu 707 faţă de sesiunea din 2022 ”, a anunţat instituţia de învăţământ într-un comunicat citat de News.ro.
Examenul de admitere la studiile universitare de licenţă din cadrul UMFCD în domeniile Medicină, Stomatologie şi Farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) se va desfăşura în mai multe locaţii din Capitală. Candidaţii înscrişi pentru ocuparea locurilor scoase la concurs la Facultăţile de Medicină şi Stomatologie vor susţine concursul de admitere în spaţiile special amenajate din cadrul Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilioanele B1 şi B2), iar pentru Facultatea de Farmacie şi la FMAM, organizatorii le-au pus la dispoziţie candidaţilor spaţiile din cadrul Facultăţii de Farmacie, respectiv din Palatul Facultăţii de Medicină din Bucureşti.
Câte locuri au facultățile
În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2024-2025, pentru Facultatea de Medicină (360 de credite, durată 6 ani de studiu) sunt 737 de locuri finanţate de la buget şi 250 locuri cu taxă.
Pentru Facultatea de Stomatologie (360 de credite, durată 6 ani de studiu) sunt 201 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă, la Facultatea de Farmacie (300 de credite, 5 ani de studiu) sunt scoase la concurs 100 de locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă.
La FMAM, la specializarea Asistenţă Medicală Generală şi Moaşe (240 de credite, 4 ani de studiu) sunt 119 locuri finanţate de la buget şi 70 locuri cu taxă, respectiv 15 locuri finanţate de la buget şi 15 locuri cu taxă.
Pentru specializările Balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală, respectiv Tehnică Dentară (3 ani de studiu şi 180 de credite) au fost repartizate 44 locuri/buget şi 40/taxă, respectiv 44 de locuri finanţate de la buget şi 40 locuri cu taxă.
„Este îmbucurător şi totodată impresionant faptul că, în ultimii ani, pentru admiterea la studiile de licenţă din cadrul Universităţii noastre am înregistrat o creştere continuă a numărului de candidaţi, anul acesta fiind depăşit recordul de anul trecut de 3.884 de absolvenţi de liceu înscrişi în competiţie, cifra totală a celor ce vor concura pentru ocuparea unuia dintre cele 1.260 de locuri bugetate scoase la concurs fiind de 4.204 de candidaţi, dintre care 35 au fost deja atribuite premianţilor la olimpiadele naţionale şi internaţionale. Iar dacă celor 35 olimpici care au ales să-şi continue performanţa în Universitatea noastră le spun de pe acum un călduros «Bun Venit!», tuturor candidaţilor le urez mult succes la apropiatul concurs de admitere care, în 21 iulie, va selecta cu siguranţă noi valori pentru medicina românească”, a declarat Prof. Dr. Viorel Jinga, rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
3,7 candidați pe un loc la Facultatea de Medicină
Pentru cele 737 de locuri scoase la concurs la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.743 de candidaţi (faţă de 2.546 candidaţi în 2023), pentru Facultatea de Stomatologie, 877 de candidaţi (748 de candidaţi/2023) pentru 201 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie 105 candidaţi (91 de candidaţi/2023) pentru 100 de locuri, iar pentru FMAM (4 sau 3 ani de studiu), 479 de candidaţi(459 de candidaţi/2023) pentru 222 de locuri (Asistenţă Medicală Generală – 119 locuri, Moaşe – 15, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală – 44, iar Tehnică Dentară – 44) .
Anul acesta, 35 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie au fost admişi la UMF „Carol Davila” fără susţinerea concursului de admitere.
Pentru candidaţii ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat sunt puse la dispoziţie 535 de locuri cu taxă.
Pentru admiterea în Facultatea de Asistenţă Medicală Generală - filiala Ploieşti a UMFCD au fost scoase la concurs 40 de locuri la buget şi 10 locuri cu taxă, examenul urmând să se desfăşoare în luna septembrie a acestui an.
Pentru cele două locuri la Medicină, scoase la concurs, alocate anul acesta, în premieră, pentru viitorii angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii, s-au înscris 5 candidaţi.
Concurența în anii trecuți
În 2023, la UMF „Carol Davila” au fost scoase la concurs 1.625 de locuri (1.245 finanţate de la bugetul de stat, 380 - cu taxă), pentru ocuparea cărora s-au înscris 3.844 de candidaţi, în creştere cu 347 comparativ cu ediţia din 2022.
În 2022, au fost scoase la concurs 1.623 de locuri (1.245 finanţate de la bugetul de stat, 378 - cu taxă), pentru ocuparea cărora s-au înscris 3.497 de candidaţi (2.405 - Medicină, Medicină Dentară - 552, Farmacie - 115, FMAM - 425).
În 2021 au fost scoase la concurs 1.629 de locuri (1.236 finanţate de la bugetul de stat, 393 - cu taxă), pentru ocuparea cărora s-au înscris 3.427 de candidaţi, cu 101 mai mulţi faţă de ediţia din 2020, (2.337 - Medicină, 595 - Medicină Dentară, Farmacie - 122, FMAM - 345).
În 2020 au fost scoase la concurs 1.160 de locuri finanţate de la bugetul de stat şi 292 locuri cu taxă, pentru care au candidat 3.326 de absolvenţi de liceu, dintre care 2.246 la Medicină şi 541 la Medicină Dentară, Facultatea de Farmacie - 134 , FMAM - 405 .
În 2019 au fost scoase la concurs 1.154 de locuri, dintre care 310 locuri cu taxă (nr. total candidaţi - 3.058, 2.002 - Medicină şi 448 - Medicină Dentară, Facultatea de Farmacie - 181, FMAM - 427.
Taxele rămân ca anul trecut
Taxele de studii stabilite de Senatul UMF „Carol Davila” pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2024-2025 sunt similare celor de anul trecut:
- 15.000 lei / an de studiu pentru Facultăţile de Medicină şi Stomatologie
- 10.000 lei / an de studiu pentru Farmacie
- 8.000 lei / an de studiu pentru FMAM.
Taxa anuală de studiu va fi platită în trei tranşe (prima tranşă - 50% din taxa anuală, a doua tranşă – 25% din taxa anuală şi a treia tranşă – 25% din taxa anuală).
În ceea ce priveşte taxa de înscriere la examenul de admitere la studiile de licenţă în UMFCD, aceasta a fost, anul acesta, 500 de lei.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News