Live

Evaluarea naţională pentru elevii clasei a II-a începe astăzi

Data actualizării: Data publicării:

Evaluarea naţională pentru elevii clasei a II-a începe marți, cu probele scrise la Limba română şi Limba maternă, iar testele de citire aferente acestor discipline sunt programate miercuri. Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se înregistrează în catalogul clasei.

Potrivit calendarului evaluării naţionale la finalul clasei a II-a (EN II), marţi, 7 mai, se desfăşoară probele scrise la limba română şi limba maternă.

Testele de citire aferente acestor discipline vor fi susţinute miercuri.

Testul la matematică este programat joi, în timp ce proba de limbă română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura vineri.

Potrivit Ministerului Educaţiei, evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar (finalul clasei a IV-a) va începe în 14 mai, cu proba la limba română, cea la matematică fiind programată în 15 mai, iar cea la limba maternă - în 16 mai.

La rândul lor, elevii claselor a VI-a vor susţine evaluarea competenţelor fundamentale acumulate în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 22 mai (limbă şi comunicare) şi 23 mai (matematică şi ştiinţele naturii). Cumulat, se estimează participarea a peste 550.000 de elevi.

Sălile în care au loc evaluările sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care ar putea influenţa desfăşurarea probelor.

Durata alocată rezolvării este de 30 de minute pentru fiecare test, în cazul elevilor de clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru elevii claselor a IV-a şi a VI-a.

Testele vor fi evaluate de cadrele didactice din unităţile de învăţământ în care acestea se desfăşoară.

"Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate", arată MEN.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Modelele de subiecte și baremele pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2025 au fost publicate

9 septembrie, prima zi de școală. Noutăți pentru elevi și părinți în anul școlar 2024-2025

Calendar Evaluare Națională 2025. Prima probă va începe pe 23 iunie, la Limba și Literatura Română

Deca anunță zile libere între probele de la Evaluarea Națională și la Bacalaureat: „Am ţinut cont de propunerile primite”

Partenerii noștri