Live

Evaluare Națională 2020: Reguli și măsuri de protecție împotriva Covid-19. Câți elevi s-au înscris la sesiunea care începe pe 15 iunie

Data publicării:
Evaluare Națională 2020. Reguli și măsuri de protecție împotriva Covid-19 FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Un număr de 172.482 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 16.004 în municipiul Bucureşti, s-au înscris pentru a susţine Evaluarea Naţională din sesiunea 2-27 iunie 2020, conform situaţiei centralizate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Examenul începe luni cu proba scrisă la Limba şi literatura română, iar miercuri se va desfăşura proba la Matematică.

Potrivit unui comunicat de presă al MEC, un număr de 10.294 de absolvenţi de gimnaziu vor susţine joi proba la Limba şi literatura maternă. Probele pentru examenele naţionale încep la ora 9,00 şi se vor desfăşura în 4.337 de centre de examen. Primele rezultate vor fi comunicate marţi, 22 iunie, până la ora 14,00 (în centrele de examen).

Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16,00 - 19,00) şi 23 iunie (în intervalul orar 8,00 - 12,00). Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 27 iunie.

Cum se desfășoară examenele la Evaluare Națională 2020

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev, iar probele vor fi monitorizate audio-video.

Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor şi instrumente de desen la proba de Matematică.

Potrivit sursei citate, pentru elevii care solicită şi primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naţionale de Organizare a Evaluării Naţionale în vederea susţinerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise, după finalizarea ultimei probe prevăzute în Calendarul de desfăşurare a Evaluării Naţionale.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.)”, afirmă sursa citată.

Elevii aflaţi în izolare/confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus vor susţine probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie - 4 iulie. La această etapă vor participa doar absolvenţii care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecţiuni cronice care pot creşte receptivitatea sau severitatea afecţiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizaţi/internaţi, în prima etapă a examenelor naţionale, pentru diverse afecţiuni.

Reguli și măsuri de protecție împotriva Covid-19

În zilele probelor de examen, la intrarea în centrul de examen/unitatea de învăţământ, cadrele medicale vor efectua triajul epidemiologic al elevilor.

Potrivit aceleiaşi surse, măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, temperatură ce nu trebuie să depăşească 37,3 grade, iar în cazul în care temperatura înregistrată depăşeşte maximul admis, se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute.

Totodată, măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact se va realiza la umbră şi se va face observarea clinică a simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată).

MEC reaminteşte că fiecare centru de examen va dispune de echipamente şi materiale de protecţie (covoraşe dezinfectante, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini, etc).

De asemenea, se va realiza curăţenia şi dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanţei uşii, mânerelor de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ştergere cu apă şi detergent, apoi cu substanţe biocide, iar intrările/ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de examen şi alte încăperi, vor fi semnalizate corespunzător şi dezinfectate în mod regulat.

Totodată, se asigură existenţa, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar, iar în sălile de clasă examenele se vor desfăşura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanţă între candidaţi, pe rânduri şi între rânduri, de 2 m unul faţă de celălalt.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării precizează că pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 15 - 18 iunie, între orele 8,00 - 16,00, iar vineri, 19 iunie, între orele 8,00 -14,00.

Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial”, afirmă MEC. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Covid-19 poate crește riscul de infarct și atacuri cerebrale chiar și la trei ani de la boală

Partenerii noștri