Live

Conducerea Facultăţii de Drept propune exmatricularea a 45 de studenţi care ar fi fraudat examene online

Data publicării:
45 de studenți de la Facultatea de Drept ar putea fi exmatriculați după ce ar fi fraudat examene online. Foto: Agerpres - Cristian Nistor

Decanul şi Consiliul Facultăţii de Drept au decis să propună rectorului Universităţii din Bucureşti exmatricularea a 45 de studenţi care au conlucrat în vederea fraudării unor examene din sesiunea de iarnă a anului I, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.

Este vorba despre o decizie unică în istoria facultăţii.

Ca urmare a sesizărilor formulate de o serie de studenţi, sesizări însoţite de dovezi certe, pertinente şi concludente cu privire la fraudarea unor examene în sesiunea derulată în luna februarie a.c., Consiliul Facultăţii de Drept şi Decanul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti vor înainta Rectorului Universităţii din Bucureşti propunerea de exmatriculare a 45 de studenţi din anul I”, se arată în comunicat.

Studenţii pentru care s-a propus exmatricularea au conlucrat pe grupuri de comunicare Whatsapp, în paralel cu desfăşurarea examenelor online supravegheate audio/video de profesorii titulari. Scopul conlucrării a fost identificarea răspunsurilor şi rezolvarea împreună a subiectelor de la unele dintre examenele scrise susţinute online în luna februarie.

În şedinţa Consiliului facultăţii din data de 25 februarie 2021 au fost discutate sesizările, s-au examinat probele şi au fost ascultaţi toţi studenţii care au dorit să îşi exprime punctul de vedere cu privire la acuzaţiile care li se aduc. În urma acestei şedinţe, în cursul zilei de astăzi - 26 februarie 2021 - membrii Consiliului şi-au exprimat opţiunea cu privire la propunerea de exmatriculare, propunere adoptată cu o largă majoritate”, se arată în comunicat.

În conformitate cu Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor, decanul Facultăţii de Drept va anula rezultatele obţinute de studenţii în cauză la examenele pentru care s-a dovedit implicarea lor în fraudă.

Totodată, Consiliul Facultăţii de Drept a hotărât ca, exceptându-se impedimente sanitare certe, începând cu sesiunea din vară, deci în actualul an universitar, examenele şi colocviile din toate programele de studii ale Facultăţii de Drept să se desfăşoare faţă în faţă, chiar dacă activitatea didactică (cursuri şi seminare) va continua online.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Criză de specialiști în agricultură. Soluția găsită de antreprenori și ce salarii le propun viitorilor lor colegi: „Credem în tineri”

Cea mai mică inimă artificială din lume, concepută de o echipă de studenți din Iași. Cum arată dispozitivul care poate salva vieți

Fraudă la concursul pentru funcția de agent de poliție. Un candidat a fost prins cu o cască în ureche

Studenții vor avea reduceri de 90% la călătoria cu trenul în acest an universitar. Ce categorii de studenți vor avea gratuitate

Partenerii noștri