Live

Cîmpeanu: Admiterea la liceu ar putea fi introdusă din 2022. Elevii ar putea opta fie pentru aceasta, fie pentru Evaluarea națională

Data actualizării: Data publicării:
Lucrările elevului au fost rescrise de doi profesori și au fost înlocuite înainte de a fi trimise spre centrul de corectare. Foto: GettyImages

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că liceele vor putea organiza examene de admitere chiar din 2022, dacă noua lege a Educației va fi adoptată cel târziu la începutul anului viitor. Elevii ar putea opta fie pentru Evaluarea națională, ca și până acum, fie pentru examenele organizate de licee. Sistemul ar putea fi introdus, a precizat el.

„Nu există nicio obligativitate, este doar o modalitate de flexibilizare, și nu este pentru niciun elev obligativitatea să se prezinte la admitere, având la dispoziție posibilitatea de a se prezenta ca și până acum doar la Evaluarea națională”, a spus Sorin Cîmpeanu într-o conferință de presă.

Ministrul a precizat că examenele de admitere la liceu vor fi organizate în aceeași zi și la aceeași oră, iar un elev nu va putea da admitere la două licee. Totuși, instituțiile de învățământ vor avea posiblitatea să-și stabilească propriile subiecte pentru examen.

„Sunt licee care și-au manifestat dorința de a organiza propriile examene de admitere, pentru a putea selecta elevii conform cu strategiile de dezvoltare ale acelor școli”, a spus Cîmpeanu.

„Evaluarea națională rămâne Evaluare națională. Dacă este vorba de a nu supune elevii de clasa a VIII-a la două examene, suntem în consultări cu experți în educație pentru următoarea variantă: cei care optează să susțină un examen de admitere la un anumit liceu vor fi declarați admiși la acel liceu. Toți ceilalți susțin Evaluarea națională și vor intra în repartiție computerizată”, a explicat Cîmpeanu.

„Poate vom apela la soluția în care un liceu care are 200 de locuri la clasa IX-a, să spunem, nu le va ocupa pe toate prin concurs propriu și va lăsa 20-25% din locuri care să poată fi ocupate după repartizarea computerizata după Evaluarea națională” a adăugat el.

Proiectul „România Educată”, care urmează să ajungă la Guvern săptămâna viitoare, prevede și posibilitatea liceelor de a organiza examene de admitere. Examenul ar urma să fie organizat înainte de Evaluarea națională, iar locurile neocupate în urma examenului de admitere vor fi ocupate prin repartizarea elevilor în ordinea mediilor de la Evaluare, potrivit proiectului.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vacanță pentru elevi în perioada 17-21 februarie. În București și alte 22 de județe din țară nu se fac cursuri

Pârtii pline la munte. Cât costă vacanța de schi a elevilor. „Nu știu dacă este pentru toate buzunarele”

Vacanța de Paște 2025. Câte zile libere au elevii și când se întorc la cursuri după sărbători

Structura anului școlar 2025-2026. Când încep cursurile și când sunt programate vacanțele elevilor

Partenerii noștri