Două luni de la violenţele din 10 august. Ce spun românii din diaspora care au fost în Piaţă
La două luni de la protestul din 10 august, am stat de vorbă cu români din diaspora despre felul în care cei plecaţi în străinătate sunt, în funcţie de nevoile politice, fie atacaţi, fie apăraţi în ţara pe care au lăsat-o în urmă. Doi dintre românii pe care îi veţi asculta au şi fost în Piaţa Victoriei acum două luni.
Alegeri parlamentare 2024: Vocea românilor întorși acasă în ziua de care depinde soarta țării
Românii se întorc acasă. Motivul care îi face să renunțe, după ani de pribegie, la viața din Occident
Numărul românilor care se întorc în țară e mai mare decât al celor care pleacă, pentru prima dată de când am aderat la UE
Violențe în campusuri din SUA
Tatăl băiatului ucis la Roma, primele declarații
Român dat dispărut după ce a fost abandonat în Germania
Români care muncesc în Germania ajung în situații de sclavie modernă
Peste 50% dintre copiii care au părinți plecați în străinătate nu îi vor revedea în această vară
60 de români s-au încăierat la Milano din cauza unui loc de parcare
Cornel Radu-Loghin, român stabilit în Belgia: „Astăzi, se împlinesc două luni de la "marea gazare" din Piaţa Victoriei, şi ce pot să vă spun este că politicienii români îşi amintesc de diaspora doar atunci când au nevoie, într-un fel sau altul, de această forţă. Atunci când s-a considerat că diaspora încurcă, a fost ignorată. Atunci când au considerat că ajută, n-a mai fost ignorată. Deci suntem o masă de manevră la dispoziţia politicienilor din România, dar acest lucru este foarte bine cunoscut în diaspora. Mai sunt puţini cei care cad pradă acestor manipulări şi sper ca în viitorul apropiat diaspora chiar să-şi spună cuvântul într-un mod clar şi peste tot ce înseamnă manipulare din partea tuturor partidelor politice din România”.
Dana Hering, româncă stabilită în Suedia: „Mi se par incredibil de iresponsabile declaraţiile reprezentanţilor Guvernului PSD şi ale lui Dragnea. Poveştile acelea cu drogaţi, cu tot felul de surse externe care ar fi finanţat protestul, cu tot felul de acţiuni inventate de ei şi tot felul de bande. Oamenii aceştia ne defăimează pe toţi.
Diaspora care a votat acum, au fost în jur de 100.000 de oameni, au fost, în mare majoritate, aduşi de bisericile baptiste, penticostale şi ortodoxe, un număr foarte mic dacă stau să mă gândesc. 100.000 de oameni din diaspora din aproximativ 5 milioane înseamnă că au votat undeva la 2%”.
Elena Nancu, româncă stabilită în Germania: „Nu cred că este normal ca ei să facă diferenţa între cetăţenii români care trăiesc în diasporă şi cetăţenii români care trăiesc în România, pentru că, indiferent unde locuim pe acest pământ, avem toţi această cetăţenie. Nu mi se pare normal ca cei de la putere să se folosească într-un mod foarte oportunist de diasporă când ceva nu le convine, să critice diaspora şi, când au un mic avantaj, să-i admire.
Dacă politicienii la alegeri, de exemplu, au un avantaj de pe urma diasporei, să admire diaspora şi, în caz că diaspora acţionează într-un fel care nu le convine politicienilor, să dea vina pe noi, cei din diasporă”.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News