Dosar penal pentru distrugere și vătămare corporală din culpă după accidentul feroviar din Teleorman. Mecanicii, chemați la audieri
Procurorii au deschis un dosar penal pentru distrugere și vătămare corporală din culpă, după accidentul feroviar din județul Teleorman în care un tren de călători și altul de marfă s-au ciocnit.
Cei doi mecanici de locomotivă și personalul responsabil de securitatea feroviară au fost chemați la audieri, în timp ce a început repararea căii ferate. În zonă - una prin care trec zeci de trenuri zilnic - sunt 6 linii, dintre care 3 au fost avariate.
Laurențiu Dumitru, directorul Agenției de Investigare Feroviară: Acțiunea de investigare pe care o facem continuă din acest moment cu tot ceea ce înseamnă probe, încercări, alte detalii tehnice asupra reparațiilor care au fost făcute, mentenanței, asupra funcționării instalațiilor atât la materialul rulant, cât și la infrastructură.
Cei doi mecanici de locomotivă au fost audiați imediat după accident.
Sindicatele din CFR au discutat marți cu reprezentații Ministerului Transporturilor despre accidentul feroviar produs luni în Teleorman. La ședință a fost prezent și directorul companiei feroviare, care spune că incidentul a fost provocat de o eroare umană și că, dacă va fi găsit vinovat, mecanicul ar putea fi obligat și la plata pagubelor.
Mecanicul de locomotivă "a greșit fără niciun dubiu", a declarat la Digi24 directorul CFR Călători, Traian Preoteasa. "Mecanicul de locomotivă a depăşit controlat semnalul pe culoarea roşie. Asta e marea lui greșeală. De ce a făcut treaba asta va da explicaţii comisiei de anchetă. Eu am discutat cu mecanicul. Am fost la locul accidentului, am vorbit cu mecanicul de două-trei ori. Prima dată nici el nu și-a dat seama, impactul a fost minor. Cei patru nu au fost loviți din cauza impactului, ci a frânării bruște. Asta a cauzat lovirea, nu impactul.
Distanţa dintre locul unde era locomotiva trenului de călători şi locul în care aţi văzut vagoanele răsturnate este de aproape un kilometru. Din cauza acestei distanțe, fiind și noapte, nimeni nu bănuia că a fost impact", a adăugat el.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News