Live

Doi pacienți din Cluj și trei din Iași, în stare critică, transferați în Austria și Polonia

Data actualizării: Data publicării:
Pacient într-o secție de terapie intensiva. Foto: Guliver/Gettyimages

Doi pacienți din UPU Cluj și trei din UPU Iași au fost transferați, vineri, în spitale din Austria, respectiv Polonia, potrivit Ministerului Sănătății.

Încă 5 pacienți infectați cu SARS-CoV-2, aflați în stare critică, dar stabilă, au fost transferați în unități medicale din afara României, anunță MS.

Este vorba despre 2 pacienți aflați în UPU din Cluj, care au fost transferați în Austria și de alți 3 pacienți din UPU Iași, care au fost transferați în Polonia. Toți pacienții au nevoie de asistență medicală în secții ATI.

Coordonatorul UPU din cadrul Spitalului "Sf. Spiridon" din Iaşi, prof.univ.dr Diana Cimpoeşu, a declarat că iniţial ar fi trebuit să fie transferaţi în Polonia patru pacienţi COVID-19, însă unul dintre ei a suferit un stop cardiac chiar la aeroport.

„S-au început manevrele de resuscitare, s-au reîntors în UPU, unde a decedat", a precizat coordonatorul UPU din cadrul Spitalului "Sf Spiridon" din Iaşi, prof.univ.dr Diana Cimpoeşu, potrivit Agerpres.

Ea a menţionat că transferul acestor pacienţi s-a făcut cu acordul familiilor.

„Am luat legătura cu familiile tuturor pacienţilor intubaţi care erau în această unitate pentru a obţine acordul familiilor pentru a-i transfera la spitale din străinătate. În urma demersului, doar patru dintre familii au fost de acord cu transferul. Aceşti pacienţi sunt internaţi în UPU şi intubaţi de mai multe zile. Cel mai vechi pacient este din data de 16, iar ceilalţi sunt internaţi de patru, respectiv două zile, fără locuri în ATI. Noi am transferat tot ce am putut pe secţiile de ATI din judeţul Iaşi. În permanenţă am avut între 12 şi 20 de pacienţi pe ventilaţie mecanică în UPU. Este un efort, sunt convinsă, şi din partea colegilor din Polonia, dar este un efort în ajutorul acestor pacienţi. Ei sunt pacienţi critici, sunt pacienţi care au trebuit intubaţi pentru că hipoxia a determinat stare de comă sau pentru că aveau insuficienţă respiratorie cu alterare profundă a gazelor arteriale, nu puteau respira singuri fără ventilaţie mecanică, sunt sedaţi, au tratament complex făcut aici în România", a declarat prof.univ.dr Diana Cimpoeşu, care a ţinut să precizeze că în aceste cazuri prognosticul este unul rezervat.

Austria a devenit vineri a treia țară europeană care preia pacienți COVID din România, după Ungaria și Polonia.

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a anunțat că două echipe de medici din Danemarca vor veni la Institutul Matei Balș din București, pentru a îngriji pacienți aflați la terapie intensivă.

Și Franța a promis că va trimite personal medical în România. De asemenea, personal medical din Republica Moldova este deja în România și îngrijește pacienți la spitalul din Lețcani.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Austria atenționază refugiații sirieni să se pregătească de plecare. Câți oameni au primit notificări

Pericolul depresiei de Crăciun. Cum putem să înfruntăm haosul și stresul de sărbători

Partenerii noștri