Doi bărbați au furat dintr-un tren peste două tone de grâu și 750 de kilograme de semințe de floarea soarelui
Doi bărbaţi din municipiul Roman au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile după ce au rupt sigiliile de la mai multe vagoane şi au furat aproape trei tone de cereale. În cadrul aceluiaşi dosar penal întocmit de poliţişti, o femeie a fost pusă de judecători sub control judiciar pentru 60 zile, notează Agerpres.
"Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Roman au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la data de 15 noiembrie, persoane necunoscute ar fi rupt sigiliile şi ar fi sustras o cantitate de aproximativ 2.100 kilograme de grâu, din vagoanele de marfă staţionate în zona triajului staţiei CF Roman. În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii de transporturi din Neamţ cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Regional de Poliţie Transporturi Iaşi, au identificat trei persoane bănuite de comiterea faptei, cu vârste cuprinse între 29 şi 44 de ani, din municipiul Roman. Totodată, prejudiciul cauzat a fost recuperat în proporţie de 50% şi predate persoanei vătămate", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
În urma documentării activităţii infracţionale, poliţiştii au stabilit că cei trei au sustras şi cantitatea de 750 kilograme seminţe de floarea soarelui.
Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 ore iar instanţa de judecată a stabilit arestarea preventivă a doi bărbaţi în vârstă de 29 ani respectiv 44 ani şi controlul judiciar pentru o femeie în vârstă de 43 ani.
Editor : D.D.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News